Oana Sârbu, în stare de șoc după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu: ”Ce persoană splendidă… S-a dus lângă tăticul ei”

Autor: A.N.
Publicat: 12/01/2020 | 23:43

Oana Sârbu, în stare de șoc după ce a aflat de moartea Cristinei Țopescu. 

Cristina Țopescu a fost găsită moartă în casă. Jurnalista locuia singură și apropiații spun că era în depresie. În casă au fost găsiți și trei câini morți. Vestea morții jurnalistei a căzut ca un trăsnet! Iar cei care au cunsocut-o nu-și pot reveni din șoc.

”Așa s-a decis undeva, cândva. Nu mai știu de ea de decenii. Cutremurător! Mă gândesc la un text în limba italiană, pe care mi l-a scos pe loc, în avion, acum 25 de ani. Urma să-l cânt la barul Paradis din Jupiter. Și odată am auzit că mă căutase într-o problemă legată de animale. Ce persoană splendidă. S-a dus lângă tăticul ei, alt om minunat. Prima ființă care-mi spunea ”La mulți ani!” pe 13 mai. Ce fată fină! Ce păcat! Dar cine suntem noi să judecăm? Știu că dansa foarte frumos. Am petrecut câteva momente împreună, în anumite contexte. O fată tare fină, educată”, a declarat Oana Sârbu pentru CANCAN.RO.

Urmează să fie efectuată expertiza medico-legală. De asemenea, va fi deschis un dosar penal pentru a se afla împrejurările în care a murit jurnalista.

Cristina Țopescu s-a născut la Oradea, în 1960 (avea 59 de ani). A fost fiica lui Cristian Țopescu, celebru comentator sportiv. A intrat în lumea televiziunii în perioada 1870-1979, când a apărut în emisiuni pentru copii. A absolvit facultatea de Limbi Străine din București.

Cunoscută ca prezentatoare de televiziune, în 2013 a devenit membră a PSD, în acel moment a încetat colaborarea cu televiziunea Prima Tv pentru care prezenta ”Focus”, principala emisiune de știri a televiziunii. În 1989 a încercat să fugă din România și a fost arestată primind trei luni de închisoare. A fost eliberată din arest pe 19 decembrie 1989.

Citește și...