Acasă » Știri » Mii de bătrâni nu și-au primit pensiile: ”Dacă nu aveam băiatul, muream de foame”

Mii de bătrâni nu și-au primit pensiile: ”Dacă nu aveam băiatul, muream de foame”

De: Elena Nistor 14/01/2020 | 17:31
Mii de bătrâni nu și-au primit pensiile: ”Dacă nu aveam băiatul, muream de foame”

Mii de pensionari care își primesc pensiile prin Poșta Română încă nu și-au luat banii pe luna ianuarie. Mulți dintre ei sunt disperați și spun că nu au ce pune pe masă. Pe de altă parte, ministrul Muncii susține că speră ca, până pe 20 ianuarie, pensiile să ajungă în buzunarele oamenilor.

„Pensiile plătite de Poștă sunt achitate astăzi 14 ianuarie în procent de peste 70% (…) Procedurile prin care banii (care inițial sunt în bilete la ordin, ajung în bănci de la care Poșta accesează cash) ajung de la Trezorerie la Bănci, la Poștă și în teritoriu sunt mai complicate. Mult mai complicate și, aș spune, rudimentare prin comparație cu cele care implică unitățile bancare. Dorința mea este să se termine de livrat mai devreme de 20 ale lunii, dată limită până la care se plătesc, de obicei, pensiile celor aflați la domiciliu. După ce văd lucrurile încheiate și aici vom avea o evaluare și vor urma decizii”, a precizat, marți, ministrul Muncii, Violeta Alexandru, pe Facebook.

Între timp, miile de pensionari care nu și-au primit banii au de suferit. Unii dinte ei spun că nu au ce pune pe masă.

„Nu s-a întâmplat niciodată, de când sunt eu pensionară, să nu iau pensia. Dacă nu aveam băiatul, muream de foame în casă”, a declarat, pentru MEDIAFAX, o pensionară de 70 de ani din București.

Un alt pensionar spune că de mai multe zile nu a trecut pe la piață, pentru că nu are bani, și nici ce pune pe masa.

„Eu mai mă duc și mai fac curat pe ici pe colo”, spune o altă pensionară.

Unii pensionari au avut „noroc”, pentru că au făcut economie luna trecută, chiar de Sărbători.

„Mai am de luna trecută, am făcut economie. A trebuit să strâng cureaua, să renunț la îmbrăcăminte, la încălțăminte”, mărturisește o altă pensionară.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Tags: