O bătrânică de 80 de ani s-a îndrăgostit iremediabil de un tânăr de 35 de ani. Femeia a făcut mărturisiri uluitoare.
O pensionară din Marea Britanie vrea să se mărite cu un tânăr din Egipt, în vârstă de 35 de ani, de care s-a îndrăgostit iremediabil. Iris Jones l-a cunoscut pe Mohamed Ahmed Irbriham pe Facebook, înainte de a pleca în Cairo.
Cei doi au făcut dragoste la doar câteva ore după ce s-au întâlnit și au vrut să se căsătorească după patru zile, dar nu aveau actele necesare. Acum femeia din Weston-super-Mare vrea să se întoarcă în Egipt pentru a-și oficializa relația.
„Este incredibil. Mă simt ca o virgină din nou. Nu a fost ușor, dar a fost foarte iubitor și romantic. Fostul meu soț spunea că sunt frigidă când am divorțat de el acum 40 de ani, dar acum știu sigur că nu. Femeia care are doi fii, Steve, 54 de ani, și Darren, 53 de ani, recunoaște că relația este una de dragoste adevărată. Iris spune că Darren este convins că tinerelul îi vânează doar averea. „Dacă se căsătorește cu mine pentru avere, va fi dezamăgit pentru că trăiesc doar din pensie. Mi-a spus chiar că va semna un contract prenupțial pentru că mă vrea pe mine, nu casa mea. Am petrecut ani făcându-i pe ceilalți fericiți. Acum vreau doar să mă mărit cu bărbatul pe care îl iubesc înainte de a muri”, a declarat femeia pentru Sunday People.