Bambi și Mitea umezeau ochii acum 20 de ani. Plângeam când îi vedeam, plângem și noi acum când îi revedem

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Există poze care nu doar zgârie retina, ci o iau direct la șmirghel fin. O fotografie de acum vreo 20 de ani, scotocită din arhivele CanCan, ni-i readuce în față pe Raluca de la Bambi și Nicolae Mitea, într-o epocă în care moda, dragostea și telefoanele mobile erau mai mici, dar mult mai vocale.

Pregătiți de decolare: el, Armani, ea, Disney remix

În poză, cei doi par gata să se lanseze în spațiu, nu să iasă la o plimbare. Ochelarii lor de soare sunt de-a dreptul cosmici, genul care nu protejează de soare, ci de realitate. El, Mitea, apare cu tricou Armani, blugi și freza pieptănată pe spate, o combinație rară între David Hasselhoff în Baywatch și un zilier care tocmai a descoperit gelul de păr. Ținuta e completată magistral de un telefon minuscul, ceva Ericsson T10 sau vreo rudenie apropiată, atât de mic încât te întrebi dacă nu cumva îl ținea cu două degete. Ne mai întrebăm, cu respect, dacă avea și unghia de la degetul mic lăsată strategic mai lungă, dacă mesteca ciungă sau dacă avea o scobitoare între buze — rockabilly de Berceni, dar cu contract la Ajax. Și da, a ajuns la Ajax, coleg de vestiar cu Ibrahimović. S-a ajuns.

Ea, Raluca, e păpușă din vitrină de mall început de ani 2000. Buzițe strânse, ochelari tip muscă — atât de mari încât nu mai știi dacă sub ei se mai află o față sau doar alți ochelari — și un top albastru din care ies, fără jenă, bretelele sutienului, tot albastre, pentru coerență artistică. Prin tricou i se vede buricul, atenție, nu pentru că tricoul ar fi scurt, ci pentru că a decis pur și simplu să lase buricul să respire prin material. Blugii au steluțe metalice — sau poate nu sunt steluțe, ci lacrimile solidificate ale celor care „plângeau când îi vedeau”. Ori poate sunt lacrimile lui Bambi din desenul Disney. Interpretarea rămâne deschisă.

Raluca Bambi Nicolae Mitea, sursa- CanCan

Romeo și Julieta cu roaming internațional

Dincolo de șocul vizual, poza spune o poveste care, la vremea ei, umplea ziarele. Ei au fost cuplul-simbol al epocii: fotbalistul-minune plecat din Pantelimon direct la Amsterdam și solista blondină dintr-o trupă care plângea artistic când vedea ochi căprui ținându-se de mână. S-au cunoscut prin telefon, s-au iubit prin telefon, s-au despărțit tot prin telefon și s-au împăcat, evident, prin telefon. București–Amsterdam era distanța, roamingul era inamicul, iar facturile erau legendare.

Au fost inele din aur alb care nu erau logodnă, dormitoare transformate în „temple ale dragostei”, vacanțe la Amsterdam pe banii fotbalistului, scandaluri, pauze, declarații, împăcări și iar despărțiri. El cucerea Olanda și primea titlul de „Talentul Anului”, ea cucerea revistele mondene. Între timp, lumea se schimba, moda scăpa de sub control, iar poza asta rămânea ascunsă, așteptând momentul potrivit să ne reamintească tuturor că începutul anilor 2000 a fost o perioadă în care nimeni nu spunea „nu” unei perechi de ochelari prea mari și unui tricou prea transparent.

Plângeam când îi vedeam atunci. Plângem acum… dar de râs.