Carmen Dan, noi declarații după audierea de la Camera Deputaților: „Nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august”

• Știri
Carmen Dan, noi declarații după audierea de la Camera Deputaților: "Nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august"

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, după audierea din Comisia pentru apărare a Camerei Deputaților, că nu a vorbit cu prefectul Capitalei în ziua de 10 august, atunci când a avut loc mitingul violent din Piața Victoriei și când a fost semnat ordinul de evacuare a Pieței.

„În jurul prânzului, am ajuns la minister și discutăm neapărat de niște rapoarte, nu s-au întocmit niște note scrise care au ajuns pe masa ministrului, conform fluxului informațional, ministrul a primit informări pe tot parcursul zilei prin Direcția Generală de Management Operational. Am făcut precizarea că nu am vorbit cu doamna prefect în cursul zilei de 10 august”.

Întrebată dacă nu a știu că prefectul semnase ordinul de evacuare a Pieței Victoria, Carmen Dan a spus „Am primit informația pe fluxul informațional pe care vi l-am precizat, conform prevederilor legale, după ce s-a semnat ordinul de restabilire”.

Ministrul Afacerilor Interne a reiterat faptul că nu a primit o invitație oficială din partea Comisiei, dar că a considerat oportun să vină. Carmen Dan a precizat că va pune la dispoziția Comisiei raportul prezentat.

„Există o procedură legală. Avem posiblitatea să punem la dispoziție acest raport. Dacă mai sunt întrebări, după ce aceștia vor parcurge acest raport, suntem oricând la dispoziția Comisiei. Dincolo de aceste dispute politce, mă bucur că am avut ocazia să particip și să răspund la întrebări. Poliția își face treaba în continuare, Jandarmeria își face treaba în continuare și pe măsură ce vom avea informații despre dosare, despre identificare persoanelor care se fac vinovate, vi le vom pune la dispoziție cu absolute celeritate. Cred că domnul președinte al Comisie va putea parcurge pașii pentru punerea la dispoziție a raportului și imediat ce va fi finalizată, noi vom pune la dispoziție acest raport”, a mai spus ministrul.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Vedeta a împlinit 60 de ani și a sărbătorit într-un mod neașteptat: s-a scăldat goală în ocean. „60 și recunoscătoare”
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Prosport.ro
FOTO. Soția lui Cristiano Ronaldo, apariție spectaculoasă
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Click.ro
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
go4it.ro
Lidl pregătește oferta pentru toamnă. Două aparate PARKSIDE care merită atenție sezonul acesta
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Go4Games
NBA: Miami Heat devine Vice City, cu o zi înainte de lansarea jocului GTA VI
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Gandul.ro
Presa internațională: Controversatul General Coldea ar putea fi inculpat pentru fapte penale în Albania. Este consilierul pe probleme de securitate al premierului Edi Rama
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
Mediafax Italia
Cer SĂ ELIMINE SOMONUL din meniul restaurantelor! Care este motivul?!
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea
Mediafax Spania
NOUĂ REGULĂ în codul rutier! Situația în care ESTE INTERZISĂ depășirea