Carmen Grebenișan a vorbit despre cununia civilă cu Alex Militaru! ”Lumea nu și-a dat seama dacă a fost cununia sau doar nunta”

Carmen Grebenișan a vorbit despre cununia civilă cu Alex Militaru! ”Lumea nu și-a dat seama dacă a fost cununia sau doar nunta”

În weelend, Carmen Grebenișan și Alex Militaru au avut cununia civilă. Cei doi abia așteptau acest moment. Alături de ei au fost prezente și persoanele dragi din viața lor! Ce a spus Carmen Grebenișan, la două zile după ce a avut loc evenimentul?

Weekendul acesta, Carmen Grebenișan și Alex Militaru au avut cununia civilă. Cei doi îndrăgostiți abia așteptau să își unească destinele. La puțin timp după eveniment, Carmen Grebenișan a făcut și primele mărturisiri despre cum s-au simțit la eveniment, în cadrul unui interviu pentru Antena Stars.

„A fost mult mai frumos decât îmi imaginam! M-am întors cu spatele și le-am spus că dacă mă fac să plâng o să stau cu ochelarii de soare și seara. Lumea nu și-a dat seama dacă a fost cununia sau doar nunta pentru că noi am făcut o combinație între nuntă și cununie, doar că nu a fost nimic religios”, a spus Carmen Grebenișan la Antena Stars.

„În ultimele zile am fost destul de ocupată cu organizarea și n-am reușit să resimt farmecul momentului. Am resimțit asta doar în momentul în care ne-am îndreptat spre primărie și am spus mamă nu-mi vine să cred că facem treaba asta! Mi se părea că eu încă sunt puștoaica aia de 20 de ani, deși acum fac 30, mă gândeam că ajung în punctul acesta, mă mărit!”, a mai adăugat Carmen Grebenișan.

Carmen Grebenișan a fost cerută în căsătorie în urmă cu câteva luni, la Cluj. Iubitul său a „complotat” cu Alina Ceaușan și a organizat totul ca la carete. Pe terasa unui apartament din Cluj, într-un cerc format din lumânări, Alex a așteptat-o așezat în genunchi, cu un buchet de flori în mână și inelul de logodnă.

Momentul a fost extrem de emoționant, mai ales că a avut loc într-un cadru restrâns, foarte intim și romantic, sub lumina lunii. Carmen Grebenișan a fost copleșită de emoții și a spus un mare „DA”.

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Stana Izbașa, neschimbată la 55 de ani. Timpul a stat pe loc pentru cântăreața de muzică populară din Banat. A fost înșelată, nu s-a căsătorit niciodată și nu are copii
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Prosport.ro
Lamine Yamal a abordat-o pe românca Mara, vedetă la Masterchef! Reacția iubitului tinerei
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
Click.ro
Cele două zodii care vor avea parte de 3 săptămâni de fericire. Acești nativi atrag reușitele pe toate planurile
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Gandul.ro
Scandal amoros cu o fostă șefă din PNL. Liberala își acuză iubitul milionar că a bătut-o, el susține că a cunoscut-o pe un site de escorte: „Era plătită să mă însoțească în vacanțe!”
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!