Ce meserie are, de fapt, Dinu Maxer? Îți vei schimba părerea despre fostul soț al Deei Maxer

Publicat: 30/03/2023 | 12:11

Dinu Maxer se află de multă vreme în atenția publicului din România. Acesta a apărut pentru prima oară pe scenă în urmă cu 27 de ani. S-a făcut remarcat pentru talentul său, însă puțini știu ce meserie are la bază, de fapt, Dinu Maxer. A muncit mult pentru a ajunge aici.

Viața lui Dinu Maxer pare că a oscilat între două extreme. Pe de o parte acesta și-a explorat latura artistică, iar pe de cealaltă a făcut pași importanți și într-o profesie la care nimeni nu s-ar aștept. Dinu Maxer și-a descoperit talentele artistice de la o vârstă fragedă, încă din școala generală. Acesta a terminat Școala de Muzică și Școala Populară de Artă, ambele la secția pian. Mai apoi și-a continuat studiile la Liceul „CA Rosetti” din Capitală.

Iar atunci când a trebuit să meargă la facultate, Dinu Maxer a luat-o spre o direcție neașteptată. A lăsat în urmă parte artistică și s-a îndreptat spre Facultatea de Medicină Generală la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”. Acesta a absolvit facultatea cu brio și putea să devină medic. Însă, Dinu Maxer nu a profesat niciodată, iar după facultate și-a redescoperit pasiunea pentru muzică.

Deși nu a ajuns să fie doctor, Dinu Maxer s-a folosit de visul său apus, iar în anul 1996 când a deputat pe scena muzicală românească a făcut-o sub numele de „Doctor M.D”.  Însă a renunțat la acest nume când a înființat trupa AXXA.

(CITEȘTE ȘI: DINU MAXER RUPE TĂCEREA! PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ ANUNȚUL DIVORȚULUI: ”A FOST PRIMA CARE ȘI-A DAT JOS VERIGHETA”)

Dinu Maxer, divorț după 18 ani de căsnicie

Recent, Dinu Maxer a luat pe toată lumea prin surprinde cu un anunț important. După 18 ani de căsnicie și doi copii, el și Deea Maxer au ajuns la concluzia că le este mai bine separat și au anunțat divorțul. Cei doi au decis să o apuce pe drumuri diferite, însă vor rămâne în relații bune de dragul copiilor pe care îi au împreună.

„Am decis să ne încheiem căsătoria după 18 ani de relație plini de iubire, fidelitate, respect și muncă depusă cot la cot în tot ceea ce am construit!

Voi ne știți viața, ca pe o carte deschisă, fiind mereu în atenția voastră și înconjurați de apreciere și admirație. Pentru toate acestea vrem să vă mulțumim și totodată ne dorim să respectați acest moment din viață noastră.

Ne dorim discreție, liniște și pace pentru fiecare dintre noi și cel mai important, pentru copiii noștri. Fiți blânzi! Dumnezeu știe drumul fiecăruia! Mulțumim, Deea și Dinu Maxer”, se arată în mesajul comun pe care Dinu și Deea Maxer l-au publicat.

(VEZI ȘI: MOTIVUL DIVORȚULUI DINTRE DEEA ȘI DINU MAXER?! CINE ESTE BĂRBATUL CARE LE-AR FI SPART CASA: ”PĂCAT SĂ DAI TOTUL PENTRU UN ALTUL!”)