Ce soție frumoasă are Dan Capatos. Cu ce se ocupă Monica

• Știri

Dan Capatos este unul dintre cunoscuți prezentatori de televiziune, însă cu viața personală este destul de discret. Puțini știu cum arată soția lui, Monica, cea care îi este alături de 15 ani, și care i-a dăruit și un băiețel, pe nume Andrei. Soția prezentatorului preferă să nu se expună în lumina reflectoarelor, decât foarte rar, la unele evenimente.

Monica și Dan Capatos au în comun și aceeași meserie, ambii fiind jurnaliști. Când s-au cunoscut, ambii erau într-o relație, ea chiar trebuia să se căsătorească peste trei luni, însă a anulat nunta, după ce l-a cunoscut pe vedeta Antenei. „Ea avea nunta pregătită şi fixată peste trei luni, cu invitaţiile date, dar din momentul în care ne-am văzut s-a hotărât să anuleze tot ca să nu rişte un divorţ urât. A fost o relaţie tumultuoasă de la început. Am cunoscut-o într-o redacţie la Media Pro şi, în scurt timp, a explodat totul şi ne-a dat şi vieţile peste cap, pentru că fiecare dintre noi eram angrenaţi într-o relaţie, ea, chiar foarte avansată.

Suntem de ani împreună şi este o legătură care nu s-a erodat prea mult. Poate ne iartă Dumnezeu că am ieşit din relaţiile acelea – în care oamenii respectivi n-aveau nicio vină să păţească aşa ceva – şi am format noi acest cuplu bazat pe sentimente. Nu am făcut-o să-i distrugem pe alţii, ci să nu ne distrugem noi vieţile”, mărturisea Dan Capatos într-un interviu pentru Taifasuri.

Vorbind despre mariajul lor, omul de televiziune mai declară: ”Căsnicia noastră este foarte ok, marele nostru avantaj este ca nu suntem geloși. Nu ne sunăm, nu ne controlăm, avem încredere unul în celălalt”.

Dan Capatos, surprins de un mesaj pe care l-a primit în timp ce era în direct la TV

Dan Capatos a primit în cadrul ediției trecute de la “Xtra Night Show” un mesaj din partea unei fane, care prin rândurile pe care i le-a scris, ea a reușit să-l emoționeze pe îndrăgitul moderator. Femeia i-a dezvăluiy că se uită la emisiunile prezentate de el de când avea vârsta majoratului…. și, în ciuda faptului că a fost sfătuită să facă ceva mai educativ, ea a continuat tradiția. În prezent, are 28 de ani și i-a mărturisit lui Dan Capatos că în acele clipe când se uită la show-urile sale, are impresia că se întâlnește cu prieteni de-ai ei mai vechi. Tânăra i-a promis prezentatorului că o să-i mai trimită un mesaj peste 10 ani.

“Am 28 de ani şi mă uit la voi de când aveam 18 ani. Mi-a spus cineva să nu mă mai uit la Captos, ci să mă uit la ceva educativ. Mi-am dat seama că atunci când mă uit la emisiune am senzaţia că mă întâlnesc cu prietenii mei vechi. Mulţumesc pentru toate prostiile care m-au făcut să râd în toţi ani aceştia. Vă mai scriu un mesaj peste alţi 10 ani”, a scris fana care l-a surprins plăcut pe carismaticul prezentator.

Recent, tânăra a devenit mămică și… i-a trimis lui Dan Capatos o poză cu bebelușul ei. “Când se uita ea la emisiune, copilul nu era. Mi s-a părut emoţionant mesajul şi cred că i-a făcut păcere că i-am citit mesajul la TV”, a comentat Dan Capatos.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
Click.ro
Ce pensie încasează Petre Roman la 80 de ani. Fostul premier face bani și din alte activități: „Muncesc pentru a câștiga un ban în plus”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!