Clinica particulara din Bucuresti, Sabyc, unde s-au efectuat perchezitii, duminica, in cadrul anchetei privind traficul de ovule, a fost acreditata, saptamana trecuta, pentru activitatea de fertilizare in vitro de catre Agentia Nationala de Trasplant, desi functioneaza ilegal din 2006.
„Am autorizat Clinica Sabyc saptamana trecuta, desi de trei ani au dosar de acreditare. Pana acum nu a intrunit conditiile pentru acreditarea FIV. Pot spune ca pana in 2006 nu avea nevoie de acreditare, intrucat nu a existat lege in acest sens, deci functionerea ei in acest interval a fost legala. In schimb, pana saptamana trecuta, activitatea desfasurata a fost ilegala, intrucat nu a avut acreditare pentru fertilizare in vitro (FIV)”, a declarat presedintele Agentiei Nationale de Transplant (ANT), medicul Victor Zota.
Un numar de 30 de israelieni au fost arestati duminica intr-o clinica de fertilizare din Bucuresti, fiind suspectati de implicare intr-un caz de trafic de embrioni umani, iar ambasada Israelului in Romania tine legatura cu autoritatile romane in incercarea de a solutiona cazul acestora, relateaza site-ul Ynetnews.com.
Un oficial al Ministerului de Externe a declarat ca israelienii au ajuns in capitala Romaniei pentru tratamente medicale. Cei mai multi dintre ei au fost eliberati in schimbul unei garantii financiare, in timp ce alti doi au ramas in arest si si-au angajat avocati care incearca sa obtina eliberarea lor.
Zeci de persoane au fost arestate, printre care si membri ai conducerii clinicii, si sunt interogate in legatura cu traficul de celule umane stem. Printre acestea se numara mai multe femei israeliene, suspectate ca si-ar fi vandut ovulele.
Sursa: MEDIAFAX