Connect-R s-a împăcat cu Misha, la un an de la divorț: „Am fost prost! Vom fi o familie toată viața”

De: Cancan
Publicat: 21/02/2019 | 09:50

Connect- R și Misha au trăit o frumoasă poveste de dragoste, iar rodul iubirii lor este Maia, fetița pe care o au împreună. Cei doi au șocat pe toată lumea când au anunțat că nu mai formează un cuplu, însă s-au împăcat de dragul copilului, pentru a crește într-o familie armonioasă și să nu aibă de suferit de pe urma despărțirii.

Artistul își va sărbători ziua de naștere la Sala Palatului, acolo unde va susține un concert, iar Misha va deschide show-ul ce se anunță a fi incendiary. „Connect-R artistul e doar o parte din Ştefan omul şi consider că le datorez celor care l-au făcut mare pe Connect-R să vadă mai de aproape şi omul din spatele poveştilor din piese. Am decis ca abia la 37 de ani să susţin primul meu concert la Sala Palatului, pentru că abia acum am reuşit să mă cunosc cu adevărat, după ce am fost şi sus şi jos şi m-am observat în ambele ipostaze.

Nu am meritat până acum un concert la Sala Palatului. Ca să organizezi acolo un concert, trebuie să ai ce spune, iar acum, cred că am destule de spus. Nu ştiu un mod mai frumos de a-mi sărbători ziua de naştere decât alături de cei care m-au făcut cine sunt astăzi. E pentru prima oară când, de ziua mea, voi avea şi familia şi prietenii şi fanii într-un singur loc. Misha va deschide show-ul, va fi Marilyn. Noi vom fi o familie toată viaţa. Dacă lucrurile nu merg, înseamnă că am fost prost”, a declarat Connect-R.

A devenit soția lui Connect-R în vara lui 2013

Misha, pe numele din buletin Mihaela Sotrocan, este o artistă din România. Ea s-a căsătorit civil cu Connect-R pe 24 iulie 2013, iar, în septembrie, 2014, ei și-au jurat credința și iubire în față lui Dumnezeu. Când și-au unit destinele, el avea 31 de ani, iar ea, 22. (VEZI ȘI: MISHA A RUPT TĂCEREA, LA UN AN DE LA DIVORȚ: „EU ȘI CONNECT-R SUNTEM…”)

Nașii cuplului au fost Pepe și Raluca. Ștefan Mihalache, pe numele de scenă Connect-R, s-a născut pe 9 iunie 1982 în București. El este actor și artist de hip-hop, dance și pop, de etnie romă. Cei doi artiști au devenit părinți pe 25 ianuarie 2014. Fiica lor poartă numele Maya. Din păcate, după patru ani de mariaj, Connect-R și Misha au divorțat în mare secret, respectiv în vara lui 2017. Anunțul despărțirii a fost făcut public în 14 august 2018, de cunoscutul cântăreț, pe contul lui de Instagram.