Misha a rupt tăcerea, la un an de la divorț: „Eu și Connect-R suntem…”

• Vedete
Misha a rupt tăcerea, la un an de la divorț: "Eu și Connect-R suntem..."
Misha a rupt tăcerea, la un an de la divorț

Misha și Connect-R sunt urmăriți pas cu pas de fani, chiar dacă aceștia s-au despărțit și nu mai formează un cuplu. Însă există zvonuri care prezintă tot felul de scenarii interesante și incitante, unul dintre acestea punând pe tapet o posibilă… împăcare între cei doi. 

Într-o emisiune televizată, Misha a oferit tuturor celor interesați amănunte foarte importante referitoare la relația actuală dintre ea și fostul soț. Cu atât mai mult cu cât Maya, fetița lor, are nevoie permanentă de atenția amândurora.

„E foarte pasionată de shopping și de make-up, deci mi-a distrus toate trusele, toate rujurile. De curând i-am cumpărat pentru copii, să nu mai umble cu ale mele.  Și înainte, eu stăteam cel mai mult cu ea, așa că pntru mine nu a fost o schimbare atât de wow și nici pentru Maya. Oricum ei petrec foarte mult timp împreună, în măsura în care poate și tatăl său. Am așa mici intervale de ore în care pot să stau și eu liniștită. Se văd la câteva zile.  În ultimul timp nu am mai apucat să ieșim împreună. Suntem în relații bune, suntem prieteni, mai ales pentru Maya. Nu este exlcus să ieșim cu Maya la un film, au fost dăți în care am ieșit împreună”. 

Experiențele prin care a trecut au făcut-o mult mai puternică pe Misha, iar Maya și Connect-R se văd, așa cum declară Misha, la câteva zile.

”Fără experiențele pe care le-am avut în 2018 nu cred că aș fi reușit să fac atâtea lucruri. Dacă nu aș fi avut parte de o experiență de genul acesta, nu aș fi fost omul care sunt acum. Te schimbă foarte mult, te face mai puternic. Maya nu a simțit trecerea asta, tatăl ei oricum avea programul foarte încărcat și nu petreceau atâta timp împreună, nu a fost o schimbare destul de mare. Oricum se văd la câteva zile”, a povestit Misha în timpul respectivei emisiuni.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!