COVID-19. Dan Tudorache, primarul Sectorului 1: „Corectăm la nivel local o neglijență din ordonanțele militare”

Publicat: 26/04/2020 | 09:55

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache, a luat măsuri speciale de prevenire a răspândirii COVID-19 la persoanele vulnerabile, aflate în grija DGASPC Sector 1. „Corectăm astfel, la nivel local, o neglijență a ordonanțelor militare: protejarea persoanelor instituționalizate”, scrie Dan Tudorache pe pagina sa de Facebook.

Toti angajații Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Sector 1 au fost testați, ieri, pentru Covid-19. La acțiune a participat inclusiv primarul sectorului 1, Daniel Tudorache, cel care a și făcut anunțul acestei operațiuni de amploare.

„Deși studiile arată că aproape jumătate din decesele înregistrate în UE, în urma infectării cu COVID-19, sunt ale persoanelor instituționalizate, niciuna dintre ordonanțele militare emise până acum nu face referire la măsuri care trebuie luate pentru protejarea acestor oameni și a personalului care le asigură îngrijirea”, spune Dan Tudorache într-o postare pe Facebook.

Potrivit primarului de sector, este vorba despre persoane vulnerabile – vârstnice, cu dizabilităţi sau copii – aflate în centre, locuri cu potențial mare de răspândire a virusului, „care nu au avut loc pe agenda de priorități a guvernării actuale”.

(CITEȘTE ȘI: DANIEL TUDORACHE, PRIMARUL SECTORULUI 1: ”PUNEȚI CAPĂT CONCURSULUI DE JEFUIT CETĂȚENII PRIN AMENZI ABERANTE!”)

Primarul Sectorului 1, Daniel Tudorache

„Am luat măsuri speciale de prevenire a răspândirii COVID-19 la persoanele vulnerabile, aflate în grija DGASPC Sector 1!”

”Cea mai importantă dintre ele este testarea de COVID-19 a personalului care asigură îngrijirea acestora, acțiune desfășurată ieri și azi, în toate centrele DGASPC Sector 1. ❗️Deși studiile arată că aproape jumătate din decesele înregistrate în UE, în urma infectării cu COVID-19, sunt ale persoanelor instituționalizate, niciuna dintre ordonanțele militare emise până acum nu face referire la măsuri care trebuie luate pentru protejarea acestor oameni și a personalului care le asigură îngrijirea. Vorbim despre persoane vulnerabile – vârstnice, cu dizabilităţi sau copii – aflate în centre, locuri cu potențial mare de răspândire a virusului, care nu au avut loc pe agenda de priorități a guvernării actuale. Corectăm astfel, la nivel local, o neglijență a ordonanțelor militare: protejarea persoanelor instituționalizate! Sper ca exemplul dat de noi să fie urmat și de alte autorități, locale și centrale. Nu putem fi cu adevărat primii, decât dacă nu lăsăm pe nimeni în urmă”, a scris Dan Tudorache pe pagina sa de Facebook.

(VEZI ȘI AICI: DANIEL TUDORACHE, PRIMARUL SECTORULUI 1, ȘI UN PREOT AL BISERICII CAȘIN ÎMPART RAMURI DE SALCIE BUCUREȘTENILOR: ”CĂMINUL FIECĂRUI CREȘTIN VA FI PROPRIA BAZILICĂ” | FOTO)