Cum își îngrijește Dragoș Bucur livada de la sat. L-a învățat și pe fiul său, Kadri, care nu a mers nicio zi la școală

Dragoș Bucur se bazează pe fiul lui. Foto; Instagram

Dragoș Bucur le-a dezvăluit urmăritorilor săi de pe rețelele de socializare cum își îngrijește livada de la sat. Nu putem să nu aducem în discuție că l-a învățat și pe fiul său, Kadri, care nu a mers nicio zi la școală!

Dragoș Bucur și soția sa, Dana Nălbaru, au ales să se retragă de câțiva ani într-un sat pitoresc lângă județul Argeș, departe de aglomerația urbană, la marginea unei păduri liniștite. Acolo, cei doi au adoptat un stil de viață simplu și aproape de natură, iar copiii lor urmează un model de educație alternativă, învățând de acasă.

Recent, îndrăgitul prezentator al emisiunii „Visuri la cheie” le-a arătat fanilor cum își ocupă timpul în gospodărie: stropirea pomilor fructiferi din livada familiei. Această activitate nu este doar o treabă de rutină, ci și un prilej pentru a petrece timp alături de fiul lui, Kadri, în vârstă de 9 ani, care îl impresionează prin cunoștințele sale vaste.

Lectura este una dintre pasiunile lui Kadri, iar acest lucru îl ajută să contribuie activ în gospodărie. În timpul pregătirilor pentru tratamentul pomilor fructiferi, fiul lui Dragoș Bucur i-a oferit prezentatorului său o explicație științifică despre soluția folosită.

„Mă apuc să fac tratamentul de iarnă al pomilor fructiferi. E bine să faci operațiunea aceasta într-o zi cu soare”, a dezvăluit actorul.

Citește și: Dragoș Bucur, scandalizat de atitudinea lui Mircea Diaconu față de el: „Mă simțeam umilit”

Dragoș Bucur se bazează pe fiul lui

Cei doi lucrează cot la cot în gospodărie, formând o echipă bună. Kadri știe deja să manevreze tractorul familiei, pe care îl conduce cu ușurință printre pomii fructiferi, în timp ce tatăl său se ocupă de stropirea trunchiurilor și a ramurilor.

Pentru această sarcină, Dragoș Bucur a apelat la o metodă mai veche, dar eficientă: o tehnologie japoneză din 1981. Totodată, a împărtășit cu urmăritorii săi de pe rețelele de socializare o lectură care l-a inspirat: ”Tehnopolis”, scrisă de Neil Postman.

„Am folosit o tehnologie destul de veche pentru tratamentul acesta, o tehnologie japoneză din 1981. Dar cartea pe care o recomand este scrisă de Neil Postman și se numește Tehnopolis”, a mai spus celebrul actor.

Citește și: Surpriză la Pro TV! Dragoș Bucur, provocat de David Popovici în emisiunea Visuri la Cheie

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Prosport.ro
Cum arată acum manechinul argentinian de 73 de ani care anul trecut s-a filmat goală la duș și toată lumea a crezut că Ronaldinho e „regizorul”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
Click.ro
Raluca Bădulescu, apariție provocatoare! Ce meserie a avut înainte să devină celebră: „M-a băgat tata”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Digi24
Motivul pentru care Trump „a sărit la gâtul” lui Zelenski
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
go4it.ro
Ofertă la Dedeman: Espressor cu rezervor pentru lapte, în catalog la un preț accesibil
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Stenograme Gândul din ședința decisivă a PSD, în care social-democrații au stabilit să intre în Guvernul Niculescu. Grindeanu: „Vreau să fiți conștienți în ce intrăm. Nu se va arunca cu flori, ci cu rachete” / Manda: „Trebuie să venim cu reforma administrativă” / Firea: „USR îi vor transforma în ținte pe miniștrii noștri”
Gandul.ro

A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Mediafax Italia
A fost AMENDATĂ pentru două tricouri puse la uscat! Ce s-a întâmplat după patru ani?!
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta
Mediafax Spania
Câte zilele libere legale vom avea în 2027?! 1 Mai și Crăciunul cad sâmbăta