Dan Petrescu: „Orice rezultat este posibil cu Pyunik!”

Dan Petrescu: „Orice rezultat este posibil cu Pyunik!”
Dan Petrescu este lider cu CFR Cluj în Liga 1

Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj, a declarat într-o conferinţă de presă susţinută înaintea partidei retur cu Pyunik Erevan din primul tur preliminar al Champions League, că în returul de astăzi, orice rezultat este posibil să se înregistreze.

„Diferenţa între noi şi Piunik este că 8 zile ei s-au antrenat numai pentru meciul ăsta. În timp ce noi am fost plecaţi… şi de asta îmi e cel mai frică, de faptul că pentru jucătorii care nu au evoluat în Supercupă au trecut 8 zile timp în care nu ne-am antrenat deloc împreună. Adversarii au venit de două zile la Cluj cu charter-ul, stau la un hotel foarte bun din Cluj. Au luat 41 de camere single… Sunt foarte bine pregătiţi din toate punctele de vedere, iar eu sunt conştient de importanţa şi dificultatea acestui meci. Fotbalul e imprevizibil, totul e posibil mâine. Dacă echipa e bine organizată şi bate bine fazele fixe poate să bată pe oricine. E valabil asta la orice meci. Mâine dacă jucam cu o echipă foarte bună din Europa, oricare, tot aşa eram de temător, dar ştiam că am şi şanse să câştig indiferent cine vine la Cluj. Dar în acelaşi timp şi cu orice echipă poţi să pierzi, nu mai există echipe mari, mai ales în Champions League. Şi s-a văzut pentru că şi CFR a pierdut cu o echipă din Luxemburg, deci se poate întâmpla orice. Ei am înţeles că au şi o primă foarte mare mâine, aşa că e normal să fie valorile apropiate la un asemenea meci”, a declarat Dan Petrescu, antrenorul principal al CFR Cluj.

Partida CFR Cluj – Pyunik Erevan, va avea loc miercuri, de la ora 21:30, pe Stadionul „Dr. Constantin Rădulescu” din Cluj-Napoca.Partida tur disputată săptămâna trecută la Erevan s-a terminat la egalitate, scor 0-0.

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!