Daniel Negreanu, românul milionar din poker, s-a căsătorit! Soția lui este copia fidelă a lui Marylin Monroe

• Știri

Amanda, prima dragoste a românului, a revenit în viața lui și s-a reîndrăgostit atât de mult de ea, încât a cerut-o de soție, ca să n-o mai piardă niciodată! 

Daniel Negreanu trăiește de ani buni în America, și tot acolo a făcut și averea de pe urma pokerului și, se pare, tot acolo își va face și o familie. El a cerut-o de soție pe femeia care i-a răpit pentru prima dată inima, în tinerețe. Soarta a făcut ca cei doi să se reîntâlnească după mulți ani, iar acum a vrut să se asigure că nu o va mai pierde niciodată.

„Am cumpărat inelul de logodnă pentru ea, acum zece ani! Pe bune! Ea avea 23-24 de ani atunci. Eram însă amândoi foarte tineri, eram cu distracţia, cu mersul la petreceri, cu nebuniile tinereţii. Apoi, a venit o perioadă în care n-am fost împreună. Dar am păstrat inelul! Anii au trecut, eu am fost căsătorit vreo doi ani, ea a fost cu un alt bărbat, dar, când ne-am despărţit fiecare de partenerii noştri, ne-am revăzut la Las Vegas! Iniţial, n-am crezut că relaţia noastră va redeveni una serioasă. Acum câteva săptămâni însă, am realizat că ea e un om diferit acum. Mi-am dat seama că ea nu mai e un copil. Şi am stat şi m-am gândit aşa: «De ce vreau să merg şi să caut o fată ca Amanda, dacă ea deja există?!». Şi apoi totul a fost uşor, a venit de la sine. Probabil, o să venim şi în România. Amanda a mai fost acolo cu mine şi i-a plăcut. Vrea să mai vină şi să vadă şi mai multe locuri“, a povestit Daniel într-un interviu mai vechi acordat ziarului Adevărul.

Între timp nunta a avut loc, și totul a ieșit ca la carte! Mirii au arătat extraordinar, iar oaspeții s-au simțit minunat la ceremonie, mai ales că s-a desfășurat pe malul oceanului.

https://www.instagram.com/p/BxpkdPXBwnY/

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
Click.ro
Ultima fiță, pantofii transparenți din plastic! Verdictul stiliștilor: „Total inestetici și se aburesc!” Cam cât costă?
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!