Eugenia Șerban sau eleganța care nu cere voie: o apariție de acum 20 de ani care spune mai mult decât o mie de roluri

Într-o lume în care aparențele erau lustruite până la pierderea oricărei personalități, Eugenia Șerban aparea acum 20 de ani într-o salopetă care pare decupată dintr-un vis exotic, cu imprimeuri ce amestecă zebra, șarpele, păunul și poate chiar o urmă de vultur de stepă. O apariție care nu cerea aprobări și nu cauta aplauze. O femeie care a trecut prin foc și a ieșit zâmbind. Pentru că atunci când viața te lovește de două ori cu boala, o dată cu dragostea și ani întregi cu grija pentru copil, moda devine un detaliu. Sau o armură.

O salopetă care spune o poveste întreagă

Fotografia găsită de CanCan.ro surprinde un moment care, la prima vedere, pare doar o apariție mondenă. Dar dacă te uiți mai atent, vezi o declarație. O salopetă cu imprimeu imposibil de catalogat – puțin animal print, puțin junglă, puțin vis tropical –, purtată cu un zâmbet larg, de femeie care nu mai are nimic de demonstrat nimănui.

Pantofii cu ținte par aleși special ca să spună: „da, sunt aici, da, am trecut prin multe, și nu, nu mă ascund”. Iar cureaua – un obiect care pare adus dintr-un bazar oriental, de pe undeva dintre Istanbul și Ali Express– completează perfect ținuta. E genul de accesoriu pe care nu-l porți ca să fii în trend, ci ca să-ți amintești cine ești.

Colierul, greu și aproape tribal, pare desprins din lada cu amintiri a unui explorator. Parcă a fost purtat cândva de Geronimo, de Winnetou sau, cine știe, de o Eugenia dintr-o viață anterioară, mai sălbatică și mai liberă.

O femeie care a plătit scump pentru a rămâne în picioare

În spatele acestei imagini zâmbitoare se află o viață care n-a fost deloc ușoară. Eugenia Șerban nu e doar o apariție TV, ci una dintre primele femei care au spart tiparele după ’90. A fost printre primele prezentatoare ale României libere, prima actriță care a avut curajul să filmeze o scenă lesbiană într-un film românesc, lucru aproape de neimaginat la începutul anilor 2000.

Filmul se numește „Dulcea saună a morții”, regizat de Andrei Blaier, o producție dură, apăsătoare, filmată inclusiv în fosta închisoare de la Doftana. Acolo, Eugenia Șerban a jucat unul dintre cele mai grele roluri ale sale, o apariție intensă, neliniștitoare, alături de actori precum Gheorghe Dinică, Mitică Popescu și Florin Zamfirescu. A fost un rol care a confirmat că nu este doar o prezență de televiziune, ci o actriță dispusă să riște, să iasă din tipare și să plătească prețul curajului artistic. una dintre primele femei care au vorbit deschis despre implanturi mamare, despre divorț, despre suferință.

A trecut prin două cancere și a ieșit din ele cu demnitate. A crescut un fiu în condiții grele, luptând ani la rând cu dependența lui, o luptă pe care puține mame au curajul să o recunoască public. A fost nevoită să fie și mamă, și tată, și zid de sprijin, și ultimă speranță.

Zâmbetul care nu minte

Și totuși, în fotografia asta, Eugenia Șerban zâmbea. Nu un zâmbet de revistă, nu unul regizat. Ci unul larg, sincer, aproape copilăresc. Genul de zâmbet care spune: „Am văzut multe. Am pierdut destule.” Poate că salopeta e ciudată. Poate că nu e la modă. Poate că stilistul ar fi ridicat din sprânceană. Dar viața Eugeniei Șerban n-a fost niciodată despre modă.

A fost despre supraviețuire, curaj și despre a merge mai departe atunci când alții ar fi renunțat. Această fotografie nu este despre haine. Este despre o femeie care a ales să nu se ascundă. Despre o actriță care a fost înaintea vremurilor ei. Despre o mamă care a dus poveri grele fără să ceară milă. Despre cineva care, în 2007, apărea într-o salopetă imposibilă și spunea, fără cuvinte: „Sunt încă aici.” Și poate că asta este cea mai frumoasă lecție de stil.

CITEȘTE ȘI:

Claudia Pavel zisă Cream, între plasă, brâul lui Avraam Iancu și Trandafirul Portocaliu

Adriana Bahmuțeanu, ca un vampir lângă ficus! Fotografia misterioasă de pe casa scării care rescrie legenda Prigoană