Ginerele lui Gigi Becali are de reglat o “afacere” cu Poliția. Agenții l-au amendat, iar el i-a dat în judecată

Mihai Theodor Mincu, ginerele lui Gigi Becali, are de reglat o „afacere” cu poliția. Agenții l-au amendat, dar soțul Theodorei, supranumit până nu demult „Prințișorul de Dobroești”, nu-și recunoaște vina, așa că a făcut plângere contravențională. Acum, așteaptă ca instanța să stabilească primul termen, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliile.

Mihai Theodor Mincu îl cucerea din start pe Gigi Becali și pleca cu dreptul într-o relație în care socrul mic chiar pare să aibă un rol mai însemnat decât ”cel mare”. Pur și simplu, latifundiarului i-a plăcut să-l aibă ginere pe Theodor, chiar dacă „Prințișorul de Dobroești” a avut și unele probleme cu legea.

Theodor Mihai Mincu și Teodora Becali, nuntă de vis, la finalul anului trecut

Soțul Theodorei avea să se întâlnească, din nou, cu Poliția! A fost amendat, dar, de data aceasta, susține că este curat ca lacrima și ori o neînțelegere ori, pur și simplu, reaua voință ar fi condus aici. În acest sens, Theodor Mincu și-a angajat un avocat, decis să-și arate nevinovăția în instanță. Astfel, a făcut plângere contravențională împotriva Direcţiei Generale de Politie Ilfov, Brigada Rutieră și așteaptă ca magistrații să stabilească primul termen al procesului. Ar fi vorba de o amendă pe care ginerele lui Gigi Becali a contestat-o.

Mihai Theodor Mincu, probleme la controlul vamal

Ginerele lui Gigi Becali avea să fie sancționat contravențional anul trecut, atunci când ”a uitat” să se supună controlului vamal pe aeroport. Și când oamenii de la Biroul Vamal de Frontieră Otopeni i-au descoperit marfă nedeclarată. Omul de afaceri intrase cu unele bunuri în țară și ar fi încercat să-i inducă în eroare. Apoi, la proces, a încercat același lucru și cu magistrații. Avea să primească o amendă de 3.000 de lei. ”A fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 3.000 de lei, reținându-se că, în incinta Aeroportului Henri Coandă, pe fluxul de intrare în țară, s-a înscris pe culoarul «nimic de declarat», iar în urma controlului vamal s-au găsit bunuri nedeclarate.

A încercat să inducă în eroare instanța de judecată prin furnizarea unor fotografii din partea opusă a culoarului, care să înfățișeze acea bandă roșie susținută de stâlpi și să pară că accesul pe culoarul «bunuri de declarat» era inaccesibil”, se arăta în motivarea instanței, după ce Mihai Theodor Mincu a pierdut procesul.

(CITEȘTE ȘI: EX-GINERELE LUI GIGI BECALI A JUCAT LA… TREI CAPETE ÎN LOFT. CUM L-AM FILMAT PE CEL MAI BOGAT PUȘTI AL ROMÂNIEI “LA VÂNĂTOARE”)

Gigi Becali l-a plăcut din primul moment pe Theodor Mihai Mincu

Dat în judecată de Christian Dior Couture și Chanel

Afaceristul din Dobroești a fost dat în judecată de câteva celebre branduri la nivel internațional, fiind acuzat că a contrafăcut mărfuri. Concret, că a pus în circulaţie produse care purtau mărci identice sau similare cu unele deja existente. Luxottica Group S.P.A., Christian Dior Couture și Chanel s-au constituit ca părți civile, în timp ce Cartier International AG, prin ZMP Property SRL, parte vătămată. Avea să fie condamnat 90 de zile-amendă. Instanța i-a fixat drept sumă corespunzătoare unei zile-amendă 50 de lei, iar Mincu avea de plătit statului suma de 4.500 de lei. (NU RATA: O COMPANIE FAIMOASĂ I-A CERUT DAUNE DE 658.000 € GINERELUI LUI GIGI BECALI!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro, să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp. 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată casa pe care Vlăduța Lupău și Adi Rus și-au construit-o în Cluj. Ar fi investit trei milioane de euro și au ales doar materiale premium. Artista și soțul ei nu s-au uitat la bani: „Mobila este făcută toată la comandă”
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Prosport.ro
Imaginie geniale: Gigi Becali a ieșit la shopping cu Luțu și mini-Luțu! Au cumpărat un cuier și scaune cu „blană de oaie” pentru biserică
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
Click.ro
Vlăduța Lupău, clipe de groază cu fiul ei! Iair a ajuns de urgență la spital: „A început să nu mai respire bine”
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
Digi 24
George Simion, în Parlament: Libertate pentru Călin Georgescu! Vai, ce vă excitați când auziți numele ăsta
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
Digi24
„Justiţiarul de Berceni” a fost reţinut de poliţiştii din Ploieşti pentru lipsire de libertate şi lovire sau alte violenţe
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
Promotor.ro
De ce japonezii fac schimbul de ulei la fiecare 5.000 de kilometri, iar europenii o fac de până la 6 ori mai rar?
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De când nu ai mai făcut dragoste? – Ce este astăzi?
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
go4it.ro
Preț mic la Auchan: Aparat smart de cafea Philips, ult mai ieftin ca la eMAG
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
Go4Games
Actorul din The Walking Dead a realizat un film Resident Evil
La un an de la tragedia din Rahova, Alexandra, adolescenta care a căzut de la etajul 7 la 5, nu-și poate folosi picioarele. Mama tinerei: „Muncește foarte mult pentru a-și reveni. Statul nu ne-a ajutat cu nimic, am fost chiar și la Ministerul Sănătății”
Gandul.ro

SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Mediafax Italia
SE ÎNCHID ȘCOLILE din cauza unei alerte de furtună! Meteorologii au tras semnalul de alarmă
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui
Mediafax Spania
Povestea celebrului model care VINDEA GENȚI pe stradă ca să poată supraviețui