În prezența cui s-a fotografiat Oana Zăvoranu, după ce a mărturisit că relația cu Alex Ashraf a avut ”suișuri și coborâșuri”: ”Suntem forța aia adevărată”

Publicat: 28/08/2021 | 10:36

Oana Zăvoranu a avut parte de o întâlnire emoționantă, recent. Partenera de viață a lui Alex Ashraf s-a întâlnit cu un coleg de breaslă, și anume Cosmin Cernat, cel care a fost gazda emisiunii ”Survivor România”.

Oana Zăvoranu a avut parte de o întâlnire foarte emoționantă, recent. Vedeta s-a revăzut cu un prieten, coleg de breaslă, și anume Cosmin Cernat. Cei doi și-au început carierele în televiziune chiar la același post, iar, de atunci, au rămas apropiați și îi leagă amintiri frumoase. Cei doi au depănat amintiri frumoase, iar când a văzut că este filmat cu telefonul, Cosmin Cernat s-a arătat, pentru câteva secunde, ”deranjat”, dar a trecut peste acest lucru imediat: „De ce ne faci mă story, mă?!”.

Au trecut zece ani de când cei doi nu au mai apucat să se vadă, iar, acum, Oana Zăvoranu și Cosmin Cernat au reușit să recupereze „terenul”: „Suntem tineri, suntem tineri și neliniștiți. Suntem forța aia adevărată și adevărăciunile televiziunii”, a spus fericită Oana Zăvoranu.

Oana Zăvoranu, întâlnire emoționantă cu prezentatorul TV Cosmin Cernat. Sursă foto: Instagram

Oana Zăvoranu a vorbit despre relația cu Alex Ashraf: „Am avut perioade de suișuri și coborâșuri”

Oana Zăvoranu a demonstrat întotdeauna faptul că este o femeie asumată şi niciodată nu s-a ferit să vorbească despre problemele care au existat în viaţa ei. În cadrul unui interviu, Zăvo a mărturisit că au exitat unele discuţii în familia sa, însă cu dragoste şi înţelegere au reuşit împreună să treacă peste obstacole.

„Am avut perioade de suișuri și coborâșuri, dar orice ceartă ne-a unit mai mult. În orice relație de prietenie, căsnicie, intervine monotonia. Secretul este să reușești să reînvii căsnicia, relația, povestea de iubire, să reaprinzi flacăra. Se pierduse la un moment dat un ceva. Nu era vorba de dragoste, că dacă aia se pierde, nu se mai poate reuni. Dacă este dragoste, o poți duce mai departe. Mă cunoaște atât de bine, încât știe când să vină cu ceva. Mă simte. Asta face o femeie fericită. Așa și un bărbat. Dacă simte că este iubit, apreciat, este un om fericit”, a povestit Oana Zăvoranu, la „Showbiz Report’ de la Antena Stars.

Citește și CUM MAI ARATĂ CORNEL ILIE (VUNK) ȘI COSMIN CERNAT!

Cosmin Cernat, carieră în lumea presei de 27 de ani

Născut la 12 septembrie 1975, la București, Cosmin Cernat și-a făcut debutul în presa sportivă în anul 1994, la redacția de Sport a ziarului „Dimineața”. Ulterior, s-a mutat la TVR în 1997, iar din 2007 a început să lucreze pentru Kanal D. A fost redactor-șef al Știrilor sportive Kanal D și prezentator și realizator al emisiunilor “Fluier de start” și “Fluier final”.

De-a lungul carierei, a prezentat emisiunile: “Ploaia de stele”, “Spune-mi prețul”, „Stele de 5 stele”, “Șatra” sau “Exatlon”. De asemenea, a fost comentator de handbal, atletism, baschet și sporturi de iarnă. În trecut, el a comentat Jocurile Olimpice la șapte ediții consecutive. În clipa de față, este prezentatorul “Invitatul de 12”, de la Radio Impuls, emisiune care aduce în fața ascultătorilor cele mai ascunse secrete ale artiștilor.

Sursă foto: arhivă Cancan, Instagram Oana Zăvoranu