Instanța a decis în cazul șoferului care a omorât doi oameni: ”Vai de capul tău!” VIDEO

Publicat: 30/06/2018 | 19:50

Şoferul care vineri seară a provocat accidentul rutier din Olt soldat cu decesul a două persoane a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, el urmând să fie dus în arestul Inspectoratului de Poliţie. Decizia pe care a luat-o instanța nu este definitivă şi poate fi atacată la instanţa superioară, transmite news.ro.

Judecătoria Slatina a decis sâmbătă după-amiază arestarea preventivă pentru 30 de zile a bărbatului care a provocat accidentul rutier de vineri seara în urma căruia au murit două persoane, el fiind acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.

Decizia instanţei nu este definitivă şi poate fi atacată la Tribunalul Olt. Bărbatul a fost dus în arestul IPJ Olt.

Reacția de pe Facebook

Accidentul de vineri seară s-a produs în timp ce Cătălin Adriana Sindila, pasagerul din stânga şoferului, maşina având volanul pe dreapta, transmitea live pe Facebook. Adriana Sindila a postat sâmbătă pe Facebook o fotografie a şoferului, spunând că acesta l-a „nenorocit”, în condiţiile în care soţia lui a murit în accident.

Postarea lui a atras mai multe critici. „Vai de capul tău. Nu eşti victimă, eşti la fel de vinovat (…). Ţi-ai dus soţia către moarte”, scrie cineva.

Accidentul s-a petrecut în comuna Slătioara. În momentul ]n care echipele de intervenţie au ajuns la faţa locului două persoane din maşina care a intrat pe contrasens se aflau în stop cardio-respirator şi nu au mai putut fi salvate, fiind declarat decesul. Cele două persoane care şi-au pierdut viaţa sunt o femeie de 34 de ani, soţia pasagerului care transmitea live pe facebook, şi un bărbat de 48 de ani, şofer al celuilalt autoturism.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult