Ioana din Timișoara avea 12 ani când mama ei a fost ucisă la Revoluție. Cum arată acum, la 42 de ani și ce s-a întâmplat cu ea

Publicat: 17/12/2019 | 09:54
Ioana din Timișoara avea 12 ani când mama ei a fost ucisă la Revoluție. Cum arată acum, la 42 de ani și ce s-a întâmplat cu ea

La vârsta de 12 ani, Ioana avea să trăiască cel mai mare coșmar din viața ei. În 1989, mama ei, Lepa Bărbat, a fost împușcată pe stradă, în prezența ei, iar tatăl său rănit grav. Se întâmpla fix acum 30 de ani în urmă. Lepa Bărbat e considerată primul martir al Revoluție române, primul mort de la Timișoar.

Conform documentelor oficiale, Lepa Bărbat a fost împușcată “în cap și piept (…) la intrarea în Piaţa Libertăţii, dinspre str. Karl Marx (…) cu o oră înainte ca dictatorul să ordone să se tragă în manifestanți”. Trupul ei, împreună cu alte 42, a fost furat de către reprezentanți ai autorităților comuniste din morga spitalului județean și ars la crematoriul din București, iar cenușa a fost aruncată într-un canal. Tatăl Ioanei a fost tratat inițial la Spitalul Județean Timișoara și a supraviețuit datorită operațiilor chirurgicale efectuate în străinătate.

Ioana a fost rănită superficial, la mâna dreaptă, de un glonţ trecut prin mâneca paltonului, alte trei gloanţe i-au trecut prin căciula ţinută în mână.

”Hai să plecăm, mama e moartă”

Lepa, alături de soțul ei, Vasile Bărbat și de fiica lor se aflau pe 17 decembrie 1989 în Piața Libertății din Timișoara. „Mama a insistat să mergem în centru, să vedem ce se întâmplă. Ve­deam niște oameni venind dinspre Piața Vasile Alecsandri și ne-am dus. Când am intrat în Piața Libertății, am văzut că ardea chioșcul de ziare, pe linia de tramvai. Piața era goală. Doar noi trei. Mai erau niște militari în fata garnizoanei„, povestea Ioana în urmă cu câțiva ani.

Ioana are acum 42 de ani.

Au început să tragă. O singură ra­fală. Vă dați seama, eram doar noi trei în toată Piața Libertății! Și au tras. Când s-a liniștit zgomotul mi­tra­lierei, m-am întors. Mama era în­tin­să pe jos, cu fața întoarsă, iar tata, ghemuit la pământ, în stânga mea. Eu, în picioare, singură, cu haina găurită peste tot. M-am uitat în jos și am strigat-o pe mama. N-a răspuns. Atunci m-am dus la tata. ”Hai să plecăm, că mama e moartă” Și el mi-a spus: ”Nu pot! Sunt rănit și nu mă pot mișca!»„, își amintește Ioana.