Îți încarci telefonul noaptea? Vezi ce se întâmplă cu mobilul tău, dacă procedezi așa

Îți încarci telefonul noaptea? Vezi ce se întâmplă cu mobilul tău, dacă procedezi așa

Într-adevăr, când vorbim despre încărcarea telefoanelor, există o serie de reguli de care trebuie să ții cont. Dar, de asemenea, există și o serie de reguli care nu au niciun temei și de care ar trebui să uiți.

Nu spunem că aceste mituri nu ar fi avut sens cu ani în urmă, dar grație avansării tehnologiei, bateriile litiu-ion actuale sunt în curs de perfecționare. Cele folosite de companiile mari precum Samsung și Apple sunt făcute astfel încât să reziste între trei și cinci ani, potrivit Playtech.

Încărcătoarele care nu sunt originale sunt fatale pentru baterie

Unul dintre principalele mituri se referă la faptul că orice încărcător altfel decât original îți va distruge iremediabil bateria. Aici există un sâmbure de adevăr, și anume că ar fi de preferat să eviți încărcătoarele ieftine, cumpărate din locuri obscure. Un experiment făcut de cei de la Lifehacker arată că, într-adevăr, încărcătoarele originale sunt de preferat, dar și cele provenite de la retaileri de încredere, precum Belkin și KMS funcționează.

Nu ar trebui să îți folosești telefonul în timp ce se încarcă

Există motive înfricoșătoare în spatele acestui mit. Oamenii cred că folosirea telefonului în timp ce acesta se încarcă îl va face să explodeze sau să electrocuteze utilizatorul. Acest lucru i s-a întâmplat unei chinezoaice în iulie 2013 cu un iPhone 4, dar folosea un încărcător terț. Așadar, dacă folosești un încărcător de încredere, nu ar trebui să ai teamă.

Încărcarea telefonului pe timp de noapte îl va distruge

Cu toții ne lăsăm telefoanele la încărcat peste noapte. Altfel spus, le ținem conectate mult mai mult decât ar fi nevoie pentru ca bateria să se încarce complet. Există însă credința că această activitate ar afecta durata de viață a bateriei în timp. Nu mai este cazul cu aceste baterii de pe noile telefoane și tablete. Smartphone-urile moderne au baterii litiu-ion sau litiu-polimer și sunt suficient de “inteligente” pentru a se opri din încărcare atunci când ating capacitatea maximă.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Prosport.ro
FOTO. Aryna Sabalenka, apariție incendiară în costum de baie: „E o divă”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
Click.ro
Ce a vrut să facă Valentin Sanfira după divorțul de Codruța Filip: „Au fost săptămâni în care nu am dormit”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Gandul.ro
Zelenski susține armistițiul energetic anunțat de Trump și așteaptă detaliile oficiale de la Washington
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!