Marius Elisei continuă recuperarea după operația la genunchi: ”A fost imobilizat vreo două săptămâni”

• Vedete

În urmă cu aproape o lună, Marius Elisei a fost operat la genunchi. La câteva săptămâni după intervenție, soțul Oanei Roman a început recuperarea pe care o continuă și în prezent.

Marius Elisei a trecut printr-o intervenție destul de grea însă datorită medicilor totul a decurs exact așa cum trebuia. Recuperarea se desfășoară ca la carte, iar în scurt timp, soțul Oanei Roman poate să-și reia activitățile zilnice. (CITEȘTE ȘI: OANA ROMAN, DESPRE PROBLEMA DE SĂNĂTATE CU CARE SE CONFRUNTĂ: ”O TRATEZ DE DOI ANI, S-A DECLANȘAT PE BAZĂ DE STRES”)

„Am avut o complicaţie foarte nasoală anul trecut. Evident, că orice sportiv nu prea bagă de seamă, am făcut o pauză de şase luni şi am zis să mai încerc odată, tot la fotbal evident, le-am rupt de tot ligamentele încrucişate şi am ajuns la bisturiu. Nu ştiu dacă am făcut bine”, a spus Marius Elisei.

Oana Roman a avut o perioadă grea

Oana Roman a trecut printr-o perioadă grea după ce Marius Elisei a fost operat deoarece toate treburile au căzut pe umerii ei. (VEZI ȘI: OANA ROMAN A ÎMBRĂCAT ROCHIA DE MIREASĂ MULT DORITĂ LA 4 ANI DE LA NUNTĂ: “NICIO RELAȚIE NU E PERFECTĂ”. PREZENTATOAREA S-A ASORTAT CU FIICA EI)

„A fost complicat la început pentru că el a fost cam imobilizat vreo două săptămâni. Izabela e foarte cuminte şi nu mi-a pus probleme. Mai greu a fost cu cumpărăturile pentru că eu nu am voie să car. Eu mi-am dorit ca el să fie bine, să se recupereze. Nu este o operaţie simplă, se face un transplant de ligament. Trebuie făcută o recuperare foarte serioasă. Vine în fiecare zi. Spune că are două gagici (n.r. cârjele)”, a povestit Oana Roman.

Oana Roman a făcut dezvăluiri mai puțin știute despre viața soțului ei, Marius Elisei

În cadrul unui interviu, cunoscuta prezentatoare TV a vorbit despre cele mai dificile momente pe care soțul ei le-a trăit. În timpul mărturisirilor, ea a spus că Marius Elisei i-a fost alături în toate clipele grele și că el și fiica lor au o relație foarte specială. Unii cred că problemele apărute între cei doi sunt, într-o oarecare măsură, și din cauza diferenței de vârstă: Oana Roman are 41 de ani, Marius Elisei, 31. (VEZI ȘI: MARIUS ELISEI, MĂRTURISIRI TRISTE DESPRE CELE MAI GRELE MOMENTE DIN VIAȚĂ. “ERA SĂ MOR…”)

“Pai saracul l-a luat viata asa pe sus de cand m-a cunoscut, i s-au intamplat atatea lucruri incat s-a maturizat pe loc. Iti dai seama, noi ne-am cunoscut in ianuarie, in iunie eram insarcinata, in decembrie m-a cerut de sotie, in luna urmatoare ne-am casatorit, in februarie am nascut. Era sa mor, a stat cu mine prin spitale si cu copil mic acasa, deci toate lucrurile astea au venit peste el deodata si a trebuit sa faca fata acestor lucruri si sa se maturizeze si sa inteleaga ca trebuie sa ia viata in piept imediat.”, a povestit soția lui Marius Elisei într-un interviu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!