Mărturiile cutremurătoare ale femeii care a stat în acelaşi salon de spital cu Monalisa. Ce a făcut tânăra în ultimele clipe de viaţă

„Aerul închis, îmbinat cu miros de medicamente şi boală, descria mai bine decât cuvintele durerea celor câţiva pacienţi aflaţi în salon. De fapt, era vorba de patru femei ale căror drumuri se întâlniseră aici, conduse de suferinţe similare…Era dimineaţă. O dimineaţă luminoasă şi plăcută. Odată intrată în încăpere, mi-a atras atenţia o bătrânică vioaie care mi s-a adresat ca şi cum mă ştia dintotdeauna.”Bună, tu eşti domnişoara noastră? Sau te-am confundat… Oricum, stai aici in patul acesta şi aşteaptă puţin că am chemat infirmiera să schimbe lenjeria!”…De-aici şi până la conversaţii cu toate celelalte vecine de suferinţă, n-a mai durat mult. Aveau puţin peste 26 de ani şi părea foarte binevoitoare cu oricine venea nou. După o zi obositoare, chinuită de diversele analize îndurate, ne-am aşezat să povestim pentru a nu merge la somn prea devreme…Nu ştiu de ce, ceva m-a făcut să îmi îndrept atenţia sper doamna aceea blândă care mă întâmpinase. Înainte să adoarmă, m-a întrebat dacă am o Biblie, ar fi vrut să audă câteva cuvinte, dar nu aveam, aşa că i-am redat 1 Corinteni 13 şi-apoi am cântat. Era atât de atentă, de prinsă de subiect, de încântată de melodie… părea aşa de alinată de cuvintele auzite…că-ţi tot venea să-i vorbeşti. Am stat mult timp acolo, până când toate celelalte au adormit şi-am vorbit despre Dumnezeu. Sorbea cuvintele ca şi cum aşteptase momentul acela întreaga-i viaţă. La sfârşit… i-am repetat frumoasele cuvinte ale textului „Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea că a dat pe singurul Lui Fiu…pentru ca ORICINE CREDE în El, să nu piară ci să aibă viaţă veşnică.”din Ioan 3.16. Mi-a mulţumit, deşi eu ar fi trebuit să îi mulţumesc…mă simţeam aşa de aproape de cer de-a lungul conversaţiei….În scurte cuvinte, ne-am spus „noapte bună” şi-am mers la somn. Pentru o clipă, mi-am reproşat că nu rămăsesem de vorbă cu una dintre celelalte, care părea să aibă mai multă nevoie de atenţie din cauza bolii mult agravate. Dar am adormit repede…Nu se crăpase de ziuă când, doamna din patul de lângă se ridică şi îmi spune şoptit: „A murit! Vecina noastră a murit…E la salonul 4 şi i-au aprins şi lumânarea!”Cine? Cum?? Nu-mi venea să cred… aseară totul părea bine. M-am ridicat şi am observat patul gol al celei care, cu o seară înainte îmi fusese prietenă şi partener de conversaţie. Moartea ei, venită pe neaşteptate în numai 10 minute după o căzătură în baie, a fost un şoc pentru toată lumea.Pe chipurile bolnavelor se aşternuse doliu. Era o femeie plăcută, o prietenă deosebită, un Înger pe pământ. Venise acolo pentru a trata o cruntă boală…dar şi-a găsit sfârşitul pe un pat străin, de spital. Cu o seară înainte însă…Dumnezeu a mângâiat-o, iar ea L-a ascultat…şi-a fost fericită.O chema Maria Monalisa. O femeie simplă, pierdută în anonimat poate… pentru oricare dintre noi, dar un copil iubit şi preţios pentru El. Dumnezeu sa ne dea putere, Draga noastră prietena! Te vom iubi mereu!”, a scris femeia.