Camelia Mitoșeru a deschis Cutia Pandorei și a vorbit despre presupusa iubita a fiului ei. În urmă cu puțin timp, Mihai Mitoșeru se mândrea cu faptul că iubește din nou și că este pregătit pentru o nouă relație, însă lucrurile se pare că nu sunt chiar așa roz.
După o relație de 14 ani care s-a finalizat în urmă cu ceva timp, Mihai Mitoșeru a vorbit despre viața sa amoroasă. Prezentatorul de la Kanal D a avut un puseu de sinceritate și a dezvăluit faptul că iubește din nou și nu exclude posibilitatea de a ajunge din nou în faţa altarului:
”Cred că îmi doresc mult și puțin. Îmi doresc puțin, în sensul că vreau o fată normală, dar pare că vreau mult în perioada asta. Chiar am cunoscut de curând pe cineva și e prea ok, prea normală, prea cuminte.
Mă tot gândesc că trebuie să îi caut un defect. Trebuie să aibă un defect, că e prea ok! Pare prea ok. Ne vedem de vreo două săptămâni, habar nu am ce va fi, dar e cum aș vrea eu o femeie să fie” a declarat Mihai Mitoșeru pentru Imapct.
La cele auzite, Camelia Mitoșeru nu a putut răbda și se pare că l-a dat de gol pe fiul ei. Aceasta a declarat că nu știe nimic de noua iubită și nu crede că lucrurile au evoluat atât de mult între ei încât Mihai Mitoșeru să-i prezinte viitoarea noră:
”Nu am cunoscut-o pe iubita lui Mihai. Nici măcar nu am vorbit cu el despre vreo fată. Așa cum auziți, nu știu absolut nimic, am aflat și eu de la televizor.
L-am sunat și l-am întrebat. Dar mi-a spus așa: `Mamă, dacă aveam ceva să îți spun, îți spuneam`. De aia cred că nu e ceva pe care să îmi prezinte, încă. Nu știu nimic despre nimic, chiar așa e!”, a declarat Camelia Mitoșerul pentru FANATIK.