Mihai Petre, dezvăluiri fără perdea: ”Dansam și la un moment dat am simțit că mi-a așezat mâna într-un fel”

De: Cancan
Publicat: 28/07/2021 | 08:17

Mihai Petre și soția sa Elvira au făcut echipă în aventura din „Asia Exprss”. Cei doi au acceptat provocările de pe „Drumul Împăraților”, iar experiența a fost una destul de dură și greoaie, iar nervii le-au fost testați la maximum. 

Dacă ”Asia Express” a fost o adevărată provocare, Mihai Petre a povestit, în urmă cu câteva săptămâni, în cadrul unui podcast de pe canalul de Youtube „Happyfish”, de ce provocări sau situații jenante s-a lovit pe parcursul carierei.

Deși în România toată lumea ştie că îşi iubeşte soţia enorm, Mihai a dezvăluit că atunci când era plecat în străinătate, unde nimeni nu îl cunoştea, a trecut printr-o experiență rușinoasă, când i s-au făcut avansuri de către… bărbați.

Vizibil amuzat de acele amintiri, Mihai a povestit că acest lucru nu s-a întâmplat numai o dată, ci în numeroase rânduri, propunerile venind din partea unor bărbați străini, care nu îl cunoșteau personal și nu știau că nu are o altă orientare sexuală: ”Am primit avansuri de la bărbați, dar nu în România, mai grav. Ei nu mă cunoșteau, nu știau cine sunt și că-mi plac femeile”.

Mai mult, se pare că o experiență din copilărie l-a marcat serios Mihai Petre, care a mai spus că și un antrenor s-a apropiat de el într-un mod deloc transparent, făcându-i avansuri în mod direct: ”Am primit de la un antrenor la un moment dat. Am simțit eu că ar fi ceva acolo. Dansam și la un moment dat am simțit că mi-a așezat mâna într-un fel. Recunosc că am avut o reacție nepotrivită atunci, aveam vreo 15-16 ani. De aia am dat la dans, că erau multe fete”, a mai adăugat fostul jurat.

Mihai Petre, răvășit de experința Asia Express

Mihai Petre a mărturisit că întreaga experiență l-a marcat profund. Acesta se aștepta ca lucrurile să nu fie tocmai ușoare, însă realitatea l-a izbit dur. Mai mult, din cauza pandemiei oamenii au devenit mult mai reticenți și mai prevăzători, așa că interacțiunile au fost mult mai grele ca în sezoanele trecute. (CITEȘTE ȘI: MIHAI PETRE ȘI ELWIRA, DESPRE PARTICIPAREA LA SEZONUL 4 ASIA EXPRESS: „NU CREDEAM CĂ VOM PLECA”)

„Asia Express este viața comprimată la maxim. Trăiești într-o zi cât alții în 10. Mă simt, uneori, ca un Făt-Frumos, recunosc, dar nu ‘din lacrimă’, ci dintr-o ‘mare mizerie’, sincer. E intens! Pe mine nu e prima dată când mă lovește realitatea dur, însă nu atât de dur!

E frustrant și se simte frica, încă. Oamenii au fost marcați profund de situația asta. Ne spun: ‘OK, v-am fi luat în condiții normale, dar având în vedere coronavirusul, n-avem cum’. Și se simte asta puternic, e un obstacol foarte mare. N-ai cum, transport nu găsești, cazare nu găsești decât foarte greu.”, a spus Mihai Petre, potrivit a1.ro.

Sursa foto: Arhiva Cancan