Nicoleta Voicu are mari probleme financiare. Artista trăieşte cu 200 de lei pe lună

• Vedete
Nicoleta Voicu a făcut plângere la Poliție, pentru hărțuire, după ce a fost șicanată în repetate rânduri în miez de noapte

Nicoleta Voicu are mari probleme financiare. Din cauza pandemiei, nu mai este chemată atât de des la evenimente, iar din acest motiv şi veniturile s-au micşorat. O altă problemă despre care interpreta a vorbit este plata facturilor care în timpul iernii ating sume uriaşe.

În cadrul unui interviu recent, Nicoleta Voicu a făcut o serie de declarații despre problemele cu care se confruntă. Tot mai multe persoane se plâng de facturile uriaşe la curent şi gaze, iar printre acestea se numără şi cunoscuta artistă.

Aceasta a povestit faptul că a primit o factură de 1.200 de lei, ceea ce i se pare foarte mult. În acelaşi timp, interpreta a recunoscut că îi este din ce în ce mai greu să ajungă la zi cu plăţile.

”Am primit o factură de 12 milioane, în bani vechi (1200 lei), este o regularizare și o factură, cea mai recentă calculată, regularizarea de vreo 440 lei, adică patru milioane patru sute. Diferența de vreo 6 milioane, este consumul de pe ultima lună. Foarte mult! Foarte mult! În condițiile în care, așa cum se știe, activitatea noastră artistică, deși avem spectacole și activități artistice la jumătate sau la 30% din capacitate, este inexistentă!”,  a declarat Nicoleta Voicu, în cadrul unei emisiuni TV.

CITEŞTE ŞI: NICOLETA VOICU, DESPRE RELAŢIA CU GHEORGHE TURDA: „E UN CAPITOL ÎNCHEIAT”

Artista trăieşte cu 200 de lei pe lună

Totodată, Nicoleta Voicu a dezvăluit că primeşte o indemnizaţie în valoare de 2.200 de lei pentru că este artist cu acte în regulă, însă aceşti bani nu sunt suficienţi. Pe lângă facturile pe care le primeşte, artista trebuie să plătească și rata apartamentului său, în valoare de 700-800 de lei.

”Deci, practic, venit zero! Iar acea indemnizație pe care am primit-o noi, artiștii, cu acte în regulă, acum este de 2200 de lei. Și dacă adunăm bine, factura de 1200 și rata mea la bancă de 700/ 800 de lei, vreo 2000 de lei doar aceste două cheltuieli! În codițiile în care eu am un apartament cu două camere foarte mici! Deci, cred că o cameră este cât o chilie a unui călugăr și doar pe aceea o încălzesc! Nu locuiesc în amândouă!”, a continuat ea.

În final, cântăreaţa a mărturisit faptul că de la lună la lună ajunge să trăiască cu 200 de lei, însă încearcă să se descurce: „Cu 200 de lei și supraviețuiesc din rezerve, rezervele din această indemnizație pentru care noi, cei care am primit, să plătim un impozit la acei bani și aștept o eșalonare pe 12 luni, la sumele primite până acum, iarăși dintr-un venit pe care nu-l am!”

Sursă foto: Arhivă Cancan

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!