Parintii alesilor, imprumutati de odrasle cu sume colosale

De: Cancan
Publicat: 04/02/2009 | 00:00

IUBITOARE. Deputata Liana Dumitrescu si-a imprumutat parintii cu miliarde de lei Conform documentelor depuse la debutul noii legislaturi, numerosi deputati si senatori au trecut in declaratiile lor de avere sume importante acordate cu titlu de imprumut parintilor sau unor companii private. O serie de politiceni din parlament ofera bani cu imprumut, fie pentru ca sunt suflete caritabile, fie poate doar pentru ca averea cumulata la sfarsit de mandat sa „bata” cu cea declarata la inceputul activitatii de parlamentar. Astfel, din declaratia de avere a deputatei Liana Dumitrescu, vicepresedinte al Asociatiei Macedonenilor din Romania (AMR) rezulta ca si-ar fi imprumutat parintii cu suma de 140.000 de euro. Presedintele AMR este Constantina Dumitrescu, nimeni alta decat mama deputatei Liana Dumitrescu, iar fiica a mai sustinut financiar anul trecut si un proiect literar – un volum de poezii – al mamei. O alta deputata care si-a „indatorat” mama este si liberala Diana Tusa, care a declarat ca a dat cu imprumut 10.000 de euro, precizand ca este vorba de „Tusa Iuliana (mama)”. La randul lor, deputatele Brandusa Novac (fosta directoare a Circului de Stat) si Rodica Nassar (vicepresedinte PSD) au dat cu imprumut 40.000 de euro, respectiv 30.000 de euro. (S.Z.)