Politia va invata sa scapati de hoti

De: Cancan
Publicat: 22/05/2007 | 00:00

ATENTIE. Hotii profesionisti va fura fara sa simtiti Alina Andrei Actioneaza peste tot, fie ca va aflati in mijloacele de transport in comun, la cumparaturi, fie la terase sau restaurante. Este vorba despre hotii de buzunare care fac deja parte din imaginea Capitalei. Mai grav este ca oricine poate sa devina victima acestora. Pentru a nu cadea „prada” hotilor, reprezentantii Politiei Romane va ofera cateva sfaturi pe care sa le urmati. Atunci cand asteptati autobuzul sau un alt mijloc de transport in comun, in statii aglomerate, dati dovada de vigilenta si atentie fata de conduita persoanelor de langa dumneavoastra. Evitati sa cititi ziare, carti sau reviste, deoarece atentia dumneavoastra va fi diminuata si puteti deveni cu usurinta victimele celor care fura din buzunare. Daca in aglomeratie va simtiti inconjurati de persoane care nu va inspira incredere incercati sa va schimbati locul. Trebuie sa stiti ca o geanta atarnata neglijent pe umar este considerata de infractori o „invitatie”. La urcarea sau coborarea din mijloacele de transport in comun aveti grija la buzunarul de la spatele pantalonilor care este extrem de vulnerabil. Daca circulati la ore tarzii, cand sunt putini calatori, asezati-va cat mai aproape de conducatorul auto sau langa alti pasageri care va inspira incredere. Neatentia dumneavoastra atunci cand va aflati la cumparaturi poate aduce un profit bunicel „sutilor”. Asadar, fiti „cu ochii in patru” in zonele aglomerate din piete, bazaruri, gari, autogari, magazine. Feriti-va de priviri indiscrete cand manevrati banii. Aveti grija ca portmoneul sa nu fie asezat niciodata la vedere, deasupra cumparaturilor. Evitati aglomeratia atunci cand stati la rand, pentru a cumpara ceva. De asemenea, nu achizitionati lucruri de ocazie din locuri izolate, oricat de avantajos vi s-ar parea. Trebuie sa stiti ca banii, actele personale si cheile nu se tin in acelasi loc. Retineti ca nu este bine sa va laudati in public ca aveti la dumneavoastra sume importante de bani.