Povestea lui Nea Mihai, ajuns singur în ceasul morții, îți sfâșie inima: ,,Ce le-am făcut de mă zoresc, nu știu. Și cât iubesc viața asta!”

Pe social media a devenit virală povestea lui Nea Mihai, un bărbat care s-a ,,cazat” pe o bancă din Gara de Nord. Omul, aproximativ de 60 de ani, zăcea pe bancă, în timp ce spera ca cineva să-i aline durerile fizice, dar și sufletești, pe care le avea.

Nea Mihai fusese diagnosticat cu o tumoră malignă, care, din păcate, a fost descoperită mult prea târziu. Cu o fărâmă de speranță în ochi și dezamăgit că a ajuns într-o situație a vieții sale la care nu s-ar fi gândit vreodată, bărbatul își număra ultimele săptămâni de viață, săptămâni pe care medicii i-au spus că le mai are de trăit.

(CITEȘTE ȘI: ȚI SE SFÂȘIE SUFLETUL! POVESTEA UNOR 2 SOȚI CARE AU MURIT ÎN SPITAL, LA O DISTANȚĂ DE 10 ORE. ERAU CĂSĂTORIȚI DE 50 DE ANI: „ADEVĂRATA DEFINIȚIE A SUFLETELOR PERECHE”)

,,M-am împăcat cu totul”

Durerea și povestea lui Nea Mihai au fost descoperite de către un bărbat care venise la Gara de Nord, în întâmpinarea unui apropiat pe care trebuia să-l cazeze în locuința sa, vreo două zile.

Țipetele de durere ale bătrânului au ajuns la urechea lui, iar cetățeanul s-a îndreptat către banca după care Nea Mihai căzuse.

Tânărul l-a ajutat să se ridice de jos, pentru a-l așeza înapoi. După ce și-a spus povestea tristă, Nea Mihai a primit din partea omului un bilet de tren către destinația pe care o dorea, dar și ultimii bani pe care milosul cetățean îi mai avea, respectiv 30 de lei.

,,Gara primise în gazdă câțiva trecători. Unii grăbiți, alții mai puțin. Păreau indiferenți sau poate nu-l auziseră. Erau prea prinși în propria lume sau îngândurați. Prea multe probleme în jurul nostru ne țin captivi ca într-un bol.

Pentru un moment, mă aflam în același vid nebun. Eram atât de aproape de acest domn și totuși mult prea departe să reacționez într-o secundă. Un blocaj și cam atât!

– Ce ați pățit, sunteți bine?
– Copile… nu prind dimineața!

Și privirea lui lungă, dicta următoarele ore. I-am întins mâna și l-am rugat să-l ajut să se ridice, cu rugămintea de a nu face mișcări bruște. Momentan, condiția mea nu-mi permite să ridic prea multă greutate.. dar îmi doream.

Am mai apelat la cineva și am reușit să-l punem pe bancă. Era mulțumit și împăcat cu sine, părea să fi înțeles că își duce ultimele zile sau luni.

– Nu mi-ați răspuns.. ce aveți?
… o tumoră malignă descoperită mult prea târziu. Cu asta se “lăuda” domnul Mihai. La cei 60 și ceva de ani, singurătatea și boala erau singurele care îl înconjurau. Nu familia, nu prietenii sau cunoștiințele. Își ducea greul de unul singur!

-Domne… mă vedeți? Am muncit și am dat tuturor atunci când mi-au cerut. Nu am crezut vreodată că o să ajung al nimănui! Am ajuns aici cu greu, nemâncat de ieri, n-am chef de nimic, nici măcar de viață. Doctorii au zis că mai am una sau două luni, atât! Ce le-am făcut de mă zoresc, nu știu. Și cât iubesc viața asta!”, povestea, dezamăgit, Nea Mihai.