Profesoara de la Facultatea de Medicină, filmată în timp ce își înjura elevii, a fost suspendată

Publicat: 12/11/2020 | 18:17

Profesoara de la Universitatea de Medicină şi Farmacie din Bucureşti, care a fost filmată în timp ce își agresa verbal elevii, în timpul unui curs online, și-a pierdut dreptul de a preda timp de o lună.

În tot acest timp, cadrul universitar va fi anchetat de o comisie a instituției universitare, care va lua o decizie definitivă privind acest caz.

Vorbe grele aruncate către elevi

În înregistrarea video amintită mai sus, ea le cere studenților să i se adreseze cu „doamna doctor” și apoi îi verifică pe fiecare în parte dacă a reținut corect formula de adresare. În video se mai aude cum își face studenții „proști” și „răi”.

Profesor: Să mă numiți doamna doctor Mădălina Adam. Vreau să aud dacă s-a reținut. Stai puţin că ăştia sunt foarte proşti sau foarte răi. Florina Ciurea, cum mi te adresezi de aici inainte?
Studentă: Doamna doctor Madalina Adam..
….
Profesor: Deci îmi spui doamna doctor Adam”. 

Ce spun studenții

Disperaţi de comportamentul profesoarei mai mulţi studenţi din anul I au făcut şi o plângere pe care au transmis-o Rectoratului Universităţii de Medicină ”Carol Davila”, a declarat Doina Pleşca, director al departamentului de pediatrie în cadrul Universităţii, care a comentat incidentul:

„Din păcate, eu şi ceilalţi colegi ai mei asistăm la un eveniment nefericit care s-a întâmplat. Este foarte important, de asemenea, să vă subliniez ca activitatea doamnei doctor a fost suspendată. (…) Eu, cadru didactic, în cadrul UMF Carol Davila, consider ca acest eveniment este de nedorit să se mai repete. Este singular şi, în numele colegilor mei, ne cerem scuze pentru acest incident”, a precizat aceasta, potrivit B1 TV.

Citește și: Comportament bizar al unei profesoare de la Medicină față de studenți: ”Vă pretind, din acest moment, să mă numiţi Doamna Doctor Mădălina Adam! Vreau să aud dacă s-a reţinut!”