Proprietatile ascunse ale cantacelor Madonnei. Ce au descoperit cercetatorii spanioli despre melodiile blondei

Publicat: 13/07/2013 | 17:19

Cantecele lansate de o serie de artisti de seama din industria muzicala, precum Madonna, Nirvana si Metallica, cresc sansele de fertilizare in vitro a ovulelor umane, afirma autorii unui studiu recent, informeaza site-ul revistei New Musical Express.

Cercetatorii spanioli au descoperit in cadrul unui studiu recent faptul ca piesele lansate de Madonna, Nirvana si Metallica, “cantate” unor ovule, pe iPod, cresc sansele lor de fertilizare in vitro cu peste cinci procente.

Savantii spanioli au folosit in acelasi studiu piese lansate si de alti muzicieni de marca, precum Michael Jackson si compozitorii Antonio Vivaldi, Wolfgang Amadeus Mozart si Johann Sebastian Bach.

Cercetatorii de la Institutul Marques din Barcelona, o clinica specializata in fertilizarea in vitro, au dezvaluit rezultatele studiului lor la conferinta anuala organizata de European Society of Human Reproduction and Embriology, la inceputul acestei luni, la Londra.

Dupa ce au injectat cu sperma peste 1.000 de ovule, acestea au fost plasate in incubatoare.

In jumatate dintre ele, mai multe iPod-uri difuzau cantecele unor cunoscuti intepreti pop si operele clasice ale unor compozitori celebri.

Ovulele plasate in incubatoarele in care se aflau iPod-urile au prezentat o rata de fertilizare mai mare cu cinci procente.

Oamenii de stiinta sunt de parere ca vibratiile create de muzica ajuta trecerea nutrimentelor in structura ovulelor si stimuleaza eliminarea reziduurilor celulare.

Medicul Dagan Wells de la Universitatea Oxford, care nu a luat parte la acest studiu, considera ca si muzica techno ar putea avea un efect benefic asupra fertilizarii in vitro, datorita sunetelor sale joase si ritmate.

R.N.

banner

Citește și...