Rețeta zilei 20 decembrie. Pesto românesc, „șmecheria” măicuței Alexia Strugariu, de la mănăstirea Voroneț

În rânduiala zilelor de iarnă, când grădinile sunt tăcute, iar verdeața pare doar o amintire, măicuța Alexia Strugariu de la mănăstirea Voroneț ne amintește de înțelepciunea pregătirii din vreme. Din simplitatea primăverii, când leurda umple pădurile de miros și viață, ea pregătește o pastă folositoare – un pesto românesc, păstrat cu grijă pentru lunile reci. Această lucrare nu este doar un ajutor în bucătărie, ci o formă de chibzuință: aduce peste iarnă gust proaspăt, culoare vie și ușurare a muncii zilnice, arătând că rânduiala și priceperea pot transforma darurile firii în hrană binecuvântată pentru tot anul.

Rânduiala unei pregătiri din vreme

„Încă o șmecherie, încă de primăvara, ne pregătim o pastă de leurdă”, spune măicuța Alexia, cu vorbă simplă și cu înțelepciune adunată din lucru. Așa cum rânduiala mănăstirească ne învață să chivernisim timpul și darurile pământului, tot astfel această pastă, asemănată cu pesto-ul italienilor, se face din vreme și se păstrează pentru iarnă. Leurdă fiind, dă mâncării culoare frumoasă, verdele viu schimbă fața bucatelor, iar gustul de usturoi este deja cuprins în ea, scutindu-ne de osteneala curățării lui în zilele grăbite.

Cele de trebuință pentru această lucrare

Pentru această rețetă de pastă de leurdă, de folos peste iarnă, sunt de trebuință puține, dar alese cu grijă: două mâini mari de frunze de leurdă, bine spălate; cincizeci de grame de nuci, ori migdale, ori semințe de floarea-soarelui; un cățel mic de usturoi, dacă se voiește; între optzeci și o sută de mililitri de ulei de măsline; sare după gust și una-două linguri de zeamă de lămâie. Cine dorește un gust mai bogat, asemănător cu cel de parmezan, poate adăuga o lingură de drojdie inactivă, care împlinește aroma fără a strica postirea.

Meșteșugul facerii pastei

Leurda se spală bine și se usucă, apoi toate cele pregătite se pun laolaltă în blender ori în robotul de bucătărie. Se macină încet, cu răbdare, până ce se face o pastă legată și omogenă. La urmă se gustă și se potrivește de sare și de lămâie, după trebuință. Această pastă se poate păstra la rece și se folosește iarna la mâncăruri de post sau de dulce, dându-le gust, culoare și spor. Este, așa cum spune măicuța, o mică „șmecherie”, dar una cu rost, care adună primăvara în borcan și o aduce la masă în zilele friguroase.

Citește și:

Rețeta de iahnie de fasole, ca pe vremea lui Caragea Vodă. Ingredientele care o fac delicioasă

Rețeta de șalău umplut a măicuțelor de la Voroneț. Se mănâncă cu ocazia hramului Sfântului Daniil Sihastru