S-a maritat cu fiul parintilor adoptivi

De: Cancan
Publicat: 04/05/2007 | 00:00

Politistii olteni investigheaza cazul unei fetite de etnie rroma care a fost vanduta de parinti in urma cu 17 ani, pe baza unor documente autentificate de primarie. Copilul a fost cumparat de o familie din comuna Valea Mare. Potrivit primelor cercetari, tatal micutei ar fi primit in schimbul copilului sapte monede de aur, in valoare de 49.000 de lei, chiar sub ochii secretarului institutiei, care este acum primarul comunei Valea Mare. Actul de vanzare-cumparare a copilului se afla in arhiva primariei. Primarul din acea perioada spune ca nu stia nimic de existenta unui astfel de document si da vina pe secretarul de atunci, care a parafat actul. In urma declansarii scandalului, politia a demarat o ancheta, iar primarul si viceprimarul nu mai sunt de gasit. „Referitor la cazul fetitei vandute pe 7 mahmudele politia s-a autosesizat, urmand ca la finalul verificarilor sa fie dispusa o solutie legala”, a declarat purtatorul de cuvant al IPJ Olt. Fata este casatorita acum cu fiul celui care a cumparat-o si spune ca nu regreta gestul facut in urma cu 17 ani de parintii sai biologici. (C.G.)