Ilinca Dascălu (21 de ani), cunoscută în mediul online drept Dilinca, și-a propus să câștige bătălia cuplurilor de la Antena 1, fiind una dintre cele mai așteptate concurente din acest an de la Power Couple 2026. Dacă pe social media face furori cu poveștile și experiențele sale, puțini știu câte clase are și care sunt motivele pentru care nu s-a mai înscris la o școală din România, de fapt.
Ilinca Dascălu și Mădălin Șerban formează unul dintre cele 9 cupluri care au acceptat provocarea Power Couple 2026. Creatoarea de conținut și iubitul ei au ca obiectiv să nu plece din emisiune fără premiul cel mare și titulatura de cel mai solid cuplu.
Născută în București, Dilinca a studiat primele 6 clase într-o școală din țară, apoi următorii 4 ani i-a continuat în Grecia, acolo unde s-a mutat cu familia ei. În anul 2020 – când avea 15 ani – a revenit în țară, însă a decis să încerce cursurile învățământului online românesc. Nu a reușit să se integreze așa că a decis să continue studiile la un liceul american din Florida, cursuri care se desfășoară exclusiv online.

„După ce am locuit patru ani în Grecia (unde și mergeam la o școală normală), fiind obișnuită cu sistemul de învățământ grecesc, mi-ar fi fost foarte greu să mă reacomodez cu sistemul românesc. Efectiv m-aș fi chinuit, așa că am ales varianta de învățământ la domiciliu” spunea aceasta într-un vlog postat în 2021.
Odată cu venirea sa în România, Dilinca a cunoscut succesul în mediul online datorită conținutului pe care îl promovează, de la lifesyle, beauty, experiențe culturale, până la tot felul de provocări alături de prietenii ei. Influencerița face furori pe rețelele de socializare, iar acum are de gând devină cunoscută și pe „sticlă”.

„Am acceptat provocarea competiției deoarece îmi doresc să încerc ceva nou și vreau să văd de ce sunt în stare. Îmi place aventura și sunt sigură că Power Couple va fi o experiență de neuitat. Mă aștept să ies mai puternică din această competiție, totodată cred că și relația noastră va ajunge la următorul nivel.
Abia aștept să văd ce ne-a pregătit acest show: 100% o să fie wow și o să ne distrăm la maximum” a declarat aceasta cu puțin timp înainte să pornească în marea aventură de la Antena 1.