Povestea celui mai mic sat din Statele Unite ale Americii a fost făcută public de Seth Varner, în vârstă de 25 de ani, fotograf și scriitor care și-a dedicat ultimii 5 ani documentării fiecărui sat din orașul său natal. Satul Monowi are un singur locuitor, o femeie de 89 de ani, care îndeplinește funcțiile de primar, bibliotecar, barman, trezorier și șerif.
Pe parcursul celor 5 ani de documentare, Seth Varner a descoperit Monowi, un sat abandonat, cu un singur locuitor rămas. Elsie Eiler are 89 de ani și este singura persoană care locuiește în acest sat izolat și care și-a dedicat viața menținerii lui în ”funcțiune”.
Femeia a explicat că odinioară Monowi era un sat înfloritor, plin de magazine, restaurante, case, precum și o școală, o cale ferată și o închisoare. În anii 1930, aproximativ 150 de persoane locuiau aici. Oamenii au început să părăsească locul în timpul tranziției de la sat la oraș, iar acum a devenit un ”oraș fantomă”. Elsie Eiler este ultima locuitoare rămasă în Monowi și singura care se chinuie să mențină satul pe linia de plutire.
”Din câte îmi dau seama, ea se ocupă singură de toată planificarea municipală (inclusiv de asigurarea finanțării de la stat și a energiei pentru cele patru felinare din Monowi). Oamenii care vizitează locul stau de vorbă cu ea, iau masa sau beau ceva la taverna Monowi.
Ea este proprietara tavernei din 1971 și face niște burgeri delicioși. Tot ce a mai rămas e taverna ”Rudy`s Library”, fosta colecție de cărți a soțului ei, Ruby, care a decedat în 2004, și o serie de case abandonate, vitrine și chiar biserica în care s-a căsătorit Elsie”, a spus scriitorul care a studiat istoria satului.

Potrivit acestuia, femeia de 89 de ani adoră să primească vizitele turiștilor, să povestească despre vremurile apuse, însă majoritatea dintre ele nu durează mai mult de o oră sau două, deoarece orașul are un singur locuitor, iar trecătorii nu au ce face acolo.
”Ea va primi cu bucurie și va discuta cu oricine dorește să afle mai multe despre Monowi. Îi face întotdeauna plăcere să stea de vorbă cu vizitatorii și să povestească despre istoria satului, dar majoritatea vizitelor durează destul de puțin, deoarece este practic un oraș fantomă, cu un singur locuitor.
Are mult umor și, în ciuda faptului că este o persoană destul de rezervată, spun că îi place compania celor care o vizitează. Este o persoană cu picioarele pe pământ și are o atitudine tipică a unei femei în vârstă, fără menajamente”, a spus Seth Varner pentru Dailymail.