Se întâmpla acum 10 ani. Când Bucureștiul a fost paralizat de furie. Ziua în care RCA-ul a scos mii de șoferi în stradă

Parcă a fost ieri, dar au trecut deja zece ani de când Bucureștiul s-a trezit sufocat de claxoane, camioane și taxiuri parcate bară la bară în Piața Victoriei. O zi tensionată, cu nervi întinși la maximum, pancarte acide și promisiuni vagi, în care transportatorii au ieșit în stradă strigând că nu mai pot supraviețui unor tarife RCA scăpate complet de sub control.

Scumpiri explozive care au împins transportatorii spre protest

În dimineața de decembrie 2015 20Capitala a început să se blocheze încă de la primele ore. Mai întâi au apărut camioanele marilor transportatori, apoi, ca într-un efect de domino, li s-au alăturat microbuzele, firmele mici și taximetriștii. Piața Victoriei a devenit rapid un imens parcaj improvizat, cu mii de autovehicule comerciale trase pe dreapta, în timp ce alte mii au înconjurat orașul, blocând centura Bucureștiului. Traficul era practic înghețat, iar nervozitatea plutea în aer.

În centrul pieței, aproape o mie de oameni fluturau steaguri și afișe scrise cu markerul, unele ironice, altele de-a dreptul furioase. Mesajele erau dure și directe. Atacuri la adresa ASF, a asigurătorilor și a unui sistem perceput ca fiind complet rupt de realitatea din teren. Se scanda împotriva polițelor RCA care explodaseră pur și simplu peste noapte, iar vocile se ridicau din ce în ce mai tare, pe măsură ce poveștile individuale ieșeau la suprafață.

RCA-ul, de la cost suportabil la povară imposibil de dus

Oamenii vorbeau despre sume care păreau ireale la vremea respectivă. Un RCA pentru un camion ajunsese de la câteva mii de lei la câteva mii de euro, în doar doi ani. Taximetriștii povesteau revoltați cum plăteau chiar și 1.000 de euro pentru o simplă Dacie Logan, când nu cu mult timp înainte achitau doar 300 de lei. Pentru mulți, aceste costuri nu mai erau doar o problemă, ci o amenințare directă la existența firmelor lor.

Atmosfera s-a încins și mai tare când s-a vorbit despre lipsa de reacție a autorităților. Reprezentanții transportatorilor spuneau că au discutat cu șefii ASF, dar că răspunsurile erau mereu aceleași. Promisiuni pentru viitor, fără soluții concrete pentru prezent. Frustrarea era alimentată și de ideea că există înțelegeri de culise între asigurători, într-o piață cu prea puțini jucători și prea puțină concurență reală.

Ne amintim și amenințările rostite la nervi: mutarea firmelor în Bulgaria, abandonarea pieței românești, lăsarea statului să se descurce singur fără clienți. Era mai mult decât un protest punctual, era un strigăt de disperare al unei industrii care simțea că este împinsă spre faliment, în timp ce supraacciza la carburanți punea un nou strat de presiune pe costuri.

După ore întregi de discuții la Guvern, delegațiile s-au întors în piață dezamăgite. Supraacciza rămânea, iar în privința RCA-ului se vorbea din nou despre analize, rapoarte și negocieri viitoare. Protestul s-a încheiat, dar gustul amar a rămas mult timp. Privind înapoi, ziua aceea pare un moment-cheie, un semnal de alarmă care a arătat cât de fragil este echilibrul dintre autorități, companii și oamenii care țin economia în mișcare.