Valentina e hotărâtă să scape de ”fantoma Alinei”! Pelinel îi ”demolează” palatul lui Borcea!

• Showbiz

CANCAN.ro, site-ul nr 1 din România, a filmat-o pe viitoarea doamnă Borcea într-un magazine de covoare şi decoraţiuni, în timp ce îşi comanda materialele pentru noua locuinţă din Pipera, cartierul milionarilor.

Valentina şi-a dus o parte din lucruri în noua casă şi urmează să se mute cu totul după ce o renovează aşa cum îşi doreşte, mai ales că dinamovistul cel mai probabil i-a dat mână liberă, fiindcă nici nu s-a uitat la bani. Ca să îi ofere siguranţă, dar şi ajutor, Borcea i-a pus la dispoziţie iubitei sale şi un şofer, care o însoţeşte peste tot.

Valentina Pelinel urmează să se mute în vila lui Cristi Borcea, din Pipera, dar nu înainte să şteargă orice urmă a Alinei Vidican.
Valentina Pelinel urmează să se mute în vila lui Cristi Borcea, din Pipera, dar nu înainte să şteargă orice urmă a Alinei Vidican.

„Nu sunt tristă, dar nu sunt nici fericită, întrucât nu-l am pe Cristi aproape. Petrec foarte mult timp cu fiul meu, dar e foarte bine, ştie că tati îi este alături şi îi va fi alături. Are parte de iubire, de atenţie. Nu m-am mutat încă în casa lui. Am ajutorul viitorilor mei socri, dar sunt foarte fericită pentru că mă mut acolo.„, a spus Valentina. ‘’Până când Cristi nu va putea fi liber, nu vom face botezul. Vreau ca tatăl lui să-i fie alături.„, a mai declarat blonda referitor la creştinarea micuţului Milan Cristian.

Alina Vidican a locuit în vila din Pipera

În vila din Pipera a locuit, pe vremea când era o soţie fericită, şi Alina Borcea. A doua soţie a dinamovistului a plecat însă la începutul primăverii în America, la Miami, ca să se liniştească după scandalul cu Valentina Pelinel şi să ia o decizie în privinţa divorţului.

De atunci, a mai fost doar în trecere pe acasă, mai ales că decizia luată a fost să se separe cu acte de Cristi Borcea, care i-a fost soţ doar cinci ani. Cei doi au împreună doi copii, care vor rămâne în grija mamei.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce s-a ales de Dana, prima soție a lui Dan Petrescu, femeia care l-a înşelat cu Radu Niculescu. Cum arată şi din ce face bani
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Prosport.ro
FOTO. L-a înșelat cu Dan Alexa și acum îl ceartă: „Vezi ce repede își găsește un bărbat iubirea vieții?”
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
Click.ro
Corina Bud, în culmea fericirii! Fiul artistei, Robin, a împlinit 18 ani. Cât de mult seamănă tânărul cu mama lui
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Digi 24
STB a acumulat 484 de ani de concedii medicale într-un an. Borza: „Vom sesiza și Parchetul, și Casa Națională de Asigurări de Sănătate”
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Digi24
Schimbare radicală: SUA nu mai retrag soldații din Europa, îi transferă pe flancul estic. România ar putea fi vizată
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
Promotor.ro
Kilometrajul unui BMW nu spune totul. Detaliul care dezvăluie cât de mult a fost folosit acest M4
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
go4it.ro
Gadget-uri pentru copii: cinci posibile cadouri de la Lidl
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Descopera.ro
Un obiect misterios care accelerează prin spațiu nu poate fi explicat de cercetători
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Go4Games
Legendarul studio din spatele seriei DOOM lucrează la un joc nou
Patronul „Palazzo”, localul în care Ilie Bolojan și-a măritat ieri fiica cea mare, este milionar din contracte cu Primăria Oradea. Pe vremea când Bolojan conducea Consiliul Județean Bihor, Neag era consilier județean PNL
Gandul.ro

Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Mediafax Italia
Ce înseamnă cifrele de pe robinetul caloriferului?! SIGUR NU AI ȘTIUT!
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!
Mediafax Spania
Momentul tensionat din interviul cu un youtuber faimos!