FOTO | Ce a făcut CHARLES DANCE, faimosul actor din GAME OF THRONES, după ce a participat la East European Comic Con

• Showbiz

Anul acesta, printre invitaţi se numără Sylvester McCoy (The Hobbit, Doctor Who), Marc Pellegrino (faimos pentru rolurile din Lost şi Supernatural), David Anders (iZombie, Heroes, The Vampire Diaries), Gemma Whelan (Yara Greyjoy din Game of Thrones), dar şi faimosul actor care a interpretat rolul nemilosului lider al familiei Lannister: Tywin Lannister, tot în seria produsă de HBO.

După ce a participat la eveniment şi s-a fotografiat cu admiratorii care au cumpărat bilete „meet & greet”, Charles Dance a dorit să cunoască mai bine oraşul în care a ajuns pentru prima dată. CANCAN.ro, site-ul nr. 1 din România, l-a fotografiat pe actor în timp ce savura mâncarea la un local din centrul vechi al capitalei.

Actorul este o persoană extrem de diferită în viaţa personală, faţă de personajul pe care îl interpretează în serial.

Walter Charles Dance este un actor, scenarist şi regizor englez, care s-a născut în 10 octombrie, 1946 în Redditch, Worcestershire, Marea Britanie. Înainte să joace în Game of Thrones (Urzeala Tronurilor) a fost cunoscut şi pentru rolurile din filmele „The Imitation Game” (2014), „Alien 3” (1992) şi „Last Action Hero” (1993). A fost căsătorit cu Joanna Haythorn (1970 – 2004), apoi s-a logodit cu Eleanor Boorman în 2010, dar s-au separat. Din relaţii au rezultat doi copii, mezina actorului fiind născută în 2012.

(Georgiana Laciu)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Cristina Rus la 45 de ani, după ce a dispărut din showbiz în urmă cu mai mulți ani. Apariție rară alături de Andreea Bănică, fosta colegă din trupa Blondy
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro

„Are privirea și zâmbetul soției mele!” Aurel Padureanu își va vedea în sfârșit nepoțica din America. Când revine fiul lui în țară cu familia
Click.ro

VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24

La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24

Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
Promotor.ro
Salon Auto Paris 2026. Ce modele a adus Dacia și ce a lipsit de la standul constructorului român
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
go4it.ro
Mouse wireless de laptop la Auchan: Redus cu 57%, sub 30 de lei
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Descoperire macabră în capela cimitirului din Slatina. Anunțul a fost făcut de primarul Mario De Mezzo: „Nu știm ce conțin, putem doar să ne imaginăm – oase umane”
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania