Cu o zi inaintea inceperii editiei din acest an a Festivalului International „Cerbul de Aur”, care se va desfasura, in perioada 2-7 septembrie, la Brasov, membrii trupei Sistem si-au probat instrumentele noi. Pentru cele trei recitaluri pe care le vor sustine in deschiderea serilor de concurs din 2, 3 si 4 septembrie, cei cinci baieti de la Sistem s-au pregatit exemplar, repetand, in cursul zilei de ieri, pe o ploaie teribila, piesele pe care le vor interpreta in timpul show-urilor din Brasov. Mai mult, ca sa rupa gura targului, Zoli, Robi, Cici, Phlo si Nashu si-au cosmetizat instrumentele si au achizitionat un set de butoaie noi. „Astazi (n.r. – ieri) am inceput repetitiile pentru „Cerbul de Aur”. Anul acesta scena este mai mare, iar conditiile tehnice sunt cele mai bune. Cat despre noi, avem butoaie nou-noute, abia… scoase din cutie”, ne-a declarat Zoli Toth, liderul de la Sistem, care promite, pe 3 septembrie, un spectacol de lasere impresionant. (S.O.)