Simone Tempestini la „Podcast cu Prioritate” #86 by ProMotor: despre carieră, pasiunea pentru viteză și idolul său în motorsport

Simone Tempestini la „Podcast cu Prioritate” #86 by ProMotor: despre carieră, pasiunea pentru viteză și idolul său în motorsport

Luni, 24 noiembrie, la ora 12:00, ProMotor lansează episodul #86 al „Podcast cu Prioritate”, având ca invitat special pe Simone Tempestini, unul dintre cei mai de succes piloți de raliu din România. Noul episod va fi disponibil pe canalul de YouTube ProMotor România.

Tempestini s‑a impus de nenumărate ori pe scenele interne și internaționale: are multiple titluri de campion național absolut, iar performanțele lui l-au adus în atenția comunității motorsportului european.

De origine italo-română, Simone este fiul legendarului pilot Marco Tempestini, dar, deși are rădăcini italiene, nu s‑a simțit niciodată complet italian ca sportiv, în declarații publice spune că „se simte 100% român” și a obținut cetățenia română în 2016. El a început să concureze de foarte tânăr, iar la doar 16 ani devenea cel mai tânăr pilot din Campionatul Național de Raliuri.

Simone Tempestini la „Podcast cu Prioritate”

În podcast vom vorbi despre parcursul său, cum a crescut în lumea raliurilor, influența tatălui său și drumul către Napoca Rally Academy (echipa cu care concurează). Vom aborda felul în care se raportează la mașinile de curse, a pilotat modele foarte variate, de la Ford și Citroen, la Hyundai sau Skoda, dar și motivația din spatele deciziilor sale la volan.

Simone vorbește despre experiențele sale în curse, inclusiv cum este să concurezi pe o Dacia Logan și de ce a ales să piloteze un Porsche, dar și despre importanța detaliilor tehnice, cum ar fi anvelopele, pentru performanță. De asemenea, discutăm despre categoriile de permis pe care le deține și ce intenționează să învețe în continuare, precum și despre idolii săi în motorsport și respectul pe care îl are pentru aceștia.

Acest episod este produs cu sprijinul Bilbor, apa minerală naturală a românilor, și Sanador, lider în servicii medicale private din România, iar dialogul complet va fi disponibil pe canalul ProMotor România.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
Click.ro
Lecția primită de Lidia Buble de la mama ei chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. „M-am simțit cumva jignită”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
Digi24
Un fost prezentator TV a devenit rege în Uganda, după o dispută aprinsă pentru tron în care un fotbalist din Anglia a refuzat coroana
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
go4it.ro
Figure și-a topit roboții într-o cuvă cu oțel lichid. Ideea a venit chiar de la Terminator
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
Descopera.ro
Există sau nu OZN-uri? Ce știm cu adevărat în 2026 despre fenomenele neidentificate
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
Gandul.ro
Socrul lui Călin Georgescu a sosit la DIICOT pentru audieri. Acesta figurează pe traseul financiar al „afacerii” pentru care fostul candidat la președinție a fost arestat
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!