Reguli de la Supernanny. IRINA PETREA demontează miturile de parenting
ALTCEVA cu Adrian Artene
Acasă » Tăriceanu, către reprezentanții băncilor: “Să nu aveți impresia că ați venit pe teritoriu minat!”

Tăriceanu, către reprezentanții băncilor: “Să nu aveți impresia că ați venit pe teritoriu minat!”

De: Răzvan Scarlat 19/02/2019 | 16:15
Tăriceanu, către reprezentanții băncilor: “Să nu aveți impresia că ați venit pe teritoriu minat!”

Președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu le-a transmis reprezentanților Asociației Române a Băncilor, marți la Parlament, pentru dezbaterea măsurilor OUG 114 în sectorul bancar, că parlamentarii sunt deschiși la discuții și nu vrea să aibă impresia că sunt pe „teritoriu minat sau ostil”.

„Întâlnirea de azi e prilejuită de faptul că OUG 114. A intrat practic în dezbatere în Parlament și în ordinea constituțională, Senatul este prima Cameră de dezbatere. Am discutat cu foarte mulți dintre colegii mei senatori și nu numai, de exemplu dl Vosganian și dl Gerea sunt reprezentanți din Camera Deputaților. Este evident că acesta nu este un dialog academic, e un dialog practic, pentru că fără a nega scopul OUG, am văzut o serie de reacții în domeniul bancar pe care vrem să le discutăm cu dvs ca să le înțelegem mai bine. Intenția OUG 114 în ceea ce privește sectorul bancar a fost, nu ascund, de a pune presiune legat de creditele acordate mediului economic, cât și persoanelor private. Vreau să facem lucrurile într-o logică liberală. Vrem din această OUG să protejăm și interesul consumatorilor, clienților băncilor, dar trebuie să ținem cont și de interesul băncilor, pentru că ele trebuie să facă profit. Vrem să existe în final o negociere din care cineva să câștige totul și alții să piardă totul. Trebuie să fie un win-win, să aibă toată lumea de câștigat”, a declarat președintele Senatului Călin Popescu Tăriceanu în debutul întâlnirii.

Acesta a adăugat că din discuțiile pe care le-a avut, săptămâna la comisia economică a Senatului, cu guvernatorul BNR Mugur Isărescu, Banca Națională și-a arătat disponibilitatea în legătură cu modalitatea stabilirii ROBOR. Tăriceanu a vorbit și despre subiectul activelor care trebuie să rămână impozitabile, precizând că trebuie văzut dacă ar putea fi aduse modificări în acest sens prevederilor OUG 114.

Am să facă scurtă referire cu privire la o discuție pe care am avut-o cu guvernatorul BNR și cu membri ai Consiliului de administrație. Din discuțiile pe care le-am avut cu domniile lor a rezultat clar că există o disponibilitate pentru a reconsidera modul în care se calculează ROBOR. BNR a spus da, față de modalitatea care există în prezent, ROBOR stabilit prin cotații de bănci, o ședință de fixing la ora 11.00, am putea să ne gândim să stabilim ROBOR pe baza tranzacțiilor efective pe o anumită perioadă precedentă. Al doilea lucru este sigur care ar fi o formulă mai eficientă de impozitare suplimentară la nivelul sectorului bancar, având în vedere obiectivul pe care noi l-am anunțat și anume ar coborî dobânzile la credite. Și au spus că s-ar putea avea în vedere o taxă pe diferențialul între dobânda la credite și dobânda la depozite. Al treilea lucru pe care l-am discutat cu BNR a fost structura, care este lista până la urmă a activelor care ar trebui să rămână impozabile sau a activelor care ar trebui scoase din calculul acestei taxe, cum ar fi titlurile de stat, programele guvernamentale, gen Prima Casă, Start Up Nation, etc. Avem din partea noastră toată deschiderea să discutăm cu dvs dechis la obiect, pentru că obiectivul este de a scoate o lege cât mai bună. OUG poate suferi modificări, dacă sunt justificate, argumentate, pe parcursul legislativ”, a explicat Tăriceanu.

Nu în ultimul rând, liderul ALDE a spus că parlamentarii sunt deschiși discuțiilor cu reprezentanții băncilor și nu vrea ca aceștia să rămână cu impresia că Legislativul este un teritoriu ostil sau minat.

Am văzut că rezultatele bilanțurilor băncilor în ultimii ani au fost foarte bune, la unele, nu la toate, nu pot generaliza, randament care am văzut că a depășit media europeană. O serie de măsuri în perioada de criză au putut fi recuperate și acestea au fost profituri excepționale. Sigur poate să fie acest motivul randamentului spectaculos. Modul în care a evoluat sectorul bancar din România, faptul că băncile nu au dat bir cu fugiții, lucrul acesta a dat încredere în economia românească. Vrem să faceți afaceri bune în România. Dacă putem ajuta cumva, suntem gata s-o facem. Am spus lucrurile acestea ca să nu aveți impresia că ați venit pe un teritoriu minat sau ostil. Sunteți primiți cu disponibilitate de colegii mei, pentru a discuta problemele și a găsi soluțiile”, a conchis Tăriceanu.

Comisia pentru buget din Senat a amânat, marți, cu o săptămână, dezbaterea OUG 114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investiţiilor publice şi a unor măsuri fiscal-bugetare. Liberalii au acuzat lipsa unui studiu de impact a ordonanței de urgență.

OUG 114/2018 privind implementarea unor măsuri fiscale a adus numeroase nemulțumiri din partea mai multor instituții, dar și companii. Printre nemulțumiți se numără băncile, dar și administrațiile locale.

Actul normativ a fost adoptat în luna decembrie de către Guvern, iar principalele prevederi sunt: Prețul la gaze și energie electrică va fi plafonat pentru 3 ani de zile; impozitarea activelor băncilor dacă ROBOR este mai mare de 2%; mișcorarea comisionului fondului de pensii private de la 2,5 la 1% și majorarea taxei pe viciu în domeniul jocurilor de noroc cu 2% din cifra de afaceri.

În contextul nemulțumirilor, premierul Viorica Dăncilă a declarat, luni, că i-a chemat pe miniștrii Cabinetului său pentru a vedea ce probleme sunt legate de OUG fiscală și ce modificări ar trebui implementate. Acesta a adăugat că modificarea ordonanței nu înseamnă o cedare din partea actualului Guvern.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. citeste mai mult
Parteneri
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se lasă mai prejos! Imagini incendiare cu Denise Iacobescu
Fiica ei e una dintre cele mai sexy artiste, însă nici mama sa nu se...
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a apărut doar cu o pereche de mănuşi pe ea a scris istorie
„Nu mă aşteptam să fie vândute atât de multe”. Revista în care campioana mondială a...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de la decesul artistului: „Nu fac parastas, las pe seama văduvei, a fost coană preoteasă”. Cum își alină dorul și suferința
Marina Almășan, mesaj dur pentru ultima soție a lui Victor Socaciu, la 3 ani de...
FCSB și Europa League: Cum rescrie istoria fotbalului european
FCSB și Europa League: Cum rescrie istoria fotbalului european
Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era și fetița lor de 2 ani. Femeia avea ordin de protecție
Un român și-a ucis soția pe o stradă din Palma de Mallorca. În mașină era...
Polonia, în alertă după atacul pe scară largă al Rusiei asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Au fost activate forțele aeriene
Polonia, în alertă după atacul pe scară largă al Rusiei asupra instalaţiilor energetice din Ucraina....
Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am văzut cea mai mare expoziţie de poşete de top”
Lider de sindicat, despre bugetari: „Un etaj întreg vine la muncă după ora 10:00. Am...
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Este legal să ai două permise de conducere, dacă unul este de rezervă?
Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit sfârșitul mult prea devreme. Prietenii și apropiații sunt încă în stare de șoc
Ce a apărut la locul tragediei din Ploiești, acolo unde Armando și Mihai și-au găsit...
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești, se întorc în țară după tragedie: „Mama lui nu ştie că a murit”
VIDEO Părinții lui Armando, tânărul șofer care a pierit în cumplitul accident de la Ploiești,...
Ce dietă o ajută pe Andreea Mantea să se mențină în formă? Vedeta TV a arătat, de fapt, din ce e format prânzul ei. „E foarte greu, dar să știți că reușesc.”
Ce dietă o ajută pe Andreea Mantea să se mențină în formă? Vedeta TV a...
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte să fie găsit fără suflare în propria casă! Toboșarul trupei Vunk și-a prevestit ultimele clipe din viață?
„N-am murit” Discuția halucinantă pe care Nicu Sârghea a avut-o cu doar câteva ore înainte...
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au fost filmate
Curier bătut cu bestialitate de doi indivizi în Cluj-Napoca, sub ochii trecătorilor. Scenele şocante au...
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă butelia!
BANCUL ZILEI. Bulă: – Mi-am dat seama că m-ai înșelat cu ăla care ne schimbă...
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Alertă de securitate pentru mașinile Škoda!
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Ce spune ȘTIINȚA despre oamenii cărora nu le place să citească
Wow! La asta chiar nu se aștepta nimeni! Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, s-a fotografiat dezbrăcată în zăpadă: „Are un efect sedativ și...”. Explicația care i-a surprins pe toți
Wow! La asta chiar nu se aștepta nimeni! Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu, s-a...
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Top 7 stațiuni montane din România. Ce alternative sunt la Valea Prahovei
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim atenți. E important să știm asta
Alina Bădic anunță ce persoane sunt ajutate de Pluto și la ce trebuie să fim...
Decizie pentru românii care-și schimbă buletinul. Reguli noi la bancă din ianuarie 2025
Decizie pentru românii care-și schimbă buletinul. Reguli noi la bancă din ianuarie 2025
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!
Wow! Cristela Georgescu, în costum de baie în zăpadă, imagini necenzurate cu "Prima Doamnă!
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
PlayStation 5 Pro: consola de care (NU) ai nevoie?
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
Cum se va încheia războiul Rusiei în Ucraina?
Elena Udrea a CEDAT. Anunțul teribil venit de urgență din închisoare acum câteva minute
Elena Udrea a CEDAT. Anunțul teribil venit de urgență din închisoare acum câteva minute
Adevărul neștiut despre moartea Ilenei Sărăroiu. Zvonul sinsitru care s-a răspândid în perioada comunistă
Adevărul neștiut despre moartea Ilenei Sărăroiu. Zvonul sinsitru care s-a răspândid în perioada comunistă
Cât costă ornamentele pentru bradul de Crăciun. Cât plătești pentru un brad artificial sau o instalație LED, în decembrie 2024
Cât costă ornamentele pentru bradul de Crăciun. Cât plătești pentru un brad artificial sau o...
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara noastră! Ce se întâmplă cu una dintre afacerile sale
Lovitura primită de milionarul român de 33 de ani care construieşte un castel în ţara...
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea Lucescu
România și-a aflat adversarii din preliminariile Cupei Mondiale 2026! Norocul uriaș pentru naţionala lui Mircea...
Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el:
Unde locuiește Fuego și ce spun vecinii despre el: "Dacă te întâlnești cu el, vorbește...
Creatura care a fost văzută în părțile României. Trăiește numai în Siberia. „Este o specie extrem de rară”
Creatura care a fost văzută în părțile României. Trăiește numai în Siberia. „Este o specie...
Revolut, lovitură totală pentru Banca Transilvania, ING, BRD, BCR, CEC Bank și Raiffeisen. Ar putea prelua milioane de clienți din România
Revolut, lovitură totală pentru Banca Transilvania, ING, BRD, BCR, CEC Bank și Raiffeisen. Ar putea...
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul milionar, șocantă
Unde își va petrece sărbătorile de iarnă Irinel Columbeanu. Situația în care a ajuns fostul...
×