Thriller în Bănie în derby-ul european dintre Universitatea și Sepsi OSK!

Thriller în Bănie în derby-ul european dintre Universitatea și Sepsi OSK!

Universitatea Craiova a terminat nedecis, scor 2-2 (1-0) cu Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, în Bănie într-un meci din prima etapă a SuperLigii.

Oltenii au condus cu 2-0, prin golurile marcate de brazilianul Gustavo (min. 29, 59) însă Sepsi OSK a reușit să salveze un punct pe final de meci grașie reușitelor lui Vitalie Damaşcan (min. 73) și Nicolae Păun (min. 87)

Laszlo Balint, antrenorul Univeersității, a debutat oficial cu acest prilej pe banca oltenilor, iar la final a declarat că din punctual său de vedere rezultatul este nedrept după aspectul jocului.

„Am avut meciul în mână, am avut toate punctele în mână, dar nu am gestionat cum trebuie ultimele 20 de minute. Am luat goluri din zona fundașilor centrali, nu am blocat acele faze în ultima parte a meciului. Ar fi trebuit să câștigăm, dar puteam să și pierdem la ultima fază. Este un punct până la urmă și e clar că avem foarte mult de muncă. Sepsi a avut un tempo în plus față de noi. Nu avem timp să ne lamentăm, vin umătoarele meciuri și trebuie să fim bine mental. Noroc că Gustavo, omul meciului, a intrat cu norc și a marcat. singura parte bună”, a declarat Laszlo Balint, după primul său meci oficial pe banca oltenilor.

Runda următoare, Universitatea se va dplasa la Cluj pentru disputa cu „U”, în timp ce Sepsi OSK va primi pe teren proprriu vizita celor de la FC Argeș.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
Click.ro
Cu ce probleme de sănătate s-ar fi confruntat Mădălina Apostol. Cum au arătat ultimele zile din viața
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Digi 24
VIDEO „Prima bătălie navală între drone” din istorie. Ucrainenii au distrus o ambarcațiune rusească în Marea Neagră
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
Digi24
Când se pun murăturile pentru a rezista toată iarna. Perioada potrivită pentru varză, castraveți și gogonele
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
Promotor.ro
În localitățile unde CNAIR a montat radare fixe Poliția mai are voie să stea cu radarul mobil?
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
go4it.ro
Ofertă Kaufland: Mini-drujbă „simpatică” pe benzină Parkside la 299 lei
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Descopera.ro
De ce fumătorii au un risc mai mic de Parkinson?
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!