Toni Petrea vrea victoria în Bănie: „Știm ce avem de făcut!”

Toni Petrea vrea victoria în Bănie: „Știm ce avem de făcut!”

Toni Petrea, antrenorul principal al formației FCSB, a declarat în cadrul conferinței de presă premergătoare duelului cu Universitatea Craiova, că își dorește ca elevii săi să speculeze punctele mai puţin bune ale adversarei.

„Ne aşteaptă o partidă foarte dificilă, cu un adversar bun, cu un antrenor bun, o echipă preocupată de fotbal, de jocul ofensiv. Ştim punctele lor forte, vom încercat să le blocăm şi să încercăm să profităm de spaţiile pe care le vom avea pe parcursul jocului. Mă bucură revederea cu fostul meu coleg Laurenţiu Reghecampf, e prima oară când ne întâlnim ca adversari şi cred că va fi un meci frumos. Am avut şi am o relaţie foarte bună cu el. Ştiu că e preocupat de rolul ofensiv, cunosc filozofia lui, ştim ceea ce gândeşte vizavi de joc. Sper să pot specula anumite chestii care nu le funcţionează lor foarte bine. Cred că e un moment foarte important pentru ei, după aceste două înfrângeri şi mobilizarea lor va fi una foarte mare. După aceste două rezultate negative, cu siguranţă comportarea lor va fi diferită. Craiova are un stil ofensiv, de atac, dar şi mie îmi place acest stil, cred că este în beneficiul tuturor”, a declarat Toni Petrea, antrenorul principal al formației FCSB.

Derby-ul din Bănie se anunță a fi incendiar, fiind un duel de totul sau nimic în special pentru olteni. Aflați după 16 runde pe locul 3 cu 28 de puncte, la 14 lungimi distanță de CFR Cluj, campioana având în această etapă un meci facil în „Gruia” cu „lanterna” Ligii 1, „juveții” nu au decât varianta victoriei pentru a mai rămâne în lupta pentru titlu. FCSB abordează disputa din Bănie de pe locul 2 cu 34 de puncte.

Partida Univeritatea Craiova – FCSB, va avea loc astăzi de la ora 20:15, derby-ul din Bănie fiind în direct la Digi Sport, Telekom Sport și Look.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Boala periculoasă de care suferea Mădălina Apostol. Problemele medicale care i-au dat mari bătăi de cap, înainte de a muri. Se confrunta cu dureri infernale
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Prosport.ro
FOTO. E mai tânără cu 53 de ani și acum e gata să îl ia de bărbat! Cea mai controversată relație trece la alt nivel
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Click.ro
Nick Rădoi, mesaj dureros după moartea Mădălinei Apostol: „O nouă criză severă a împins-o spre acest gest tragic”
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Digi 24
Înălțarea Sfintei Cruci 2026: Cum a fost recunoscută Crucea Mântuitorului și de ce se ține post pe 14 septembrie
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Digi24
Cât de mare era Securitatea la finalul regimului Ceaușescu. Cifre exacte, prezentate în premieră de CNSAS
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
Promotor.ro
Când amenda vine din cer: Peste 570 de șoferi, prinși cu radarul din elicopter
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. După prima noapte împreună, Bulă se duce la duş...
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
go4it.ro
Interviu Werner Vogels, CTO Amazon: De ce AI nu elimină juniorii din IT
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Go4Games
Pești ucigași au invadat un parc tematic de lux
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
Gandul.ro
Cât vor rezista rețelele de telefonie în cazul unui mare cutremur? Scenariu îngrijorător confirmat de documentele ANCOM
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Mediafax Italia
O româncă I-A SEDUS pe italieni! E printre cele mai populare! Nu este Mădălina Ghenea...
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!
Mediafax Spania
Satul în care a mai rămas UN SINGUR locuitor. CUM ARATĂ VIAȚA LUI?!