Topul vedetelor care „învârt” milioane. Ce locuri ocupă Antonia, Inna sau Horia Brenciu?!

Publicat: 16/06/2022 | 17:29

În ciuda pandemiei, anul 2021 a fost unul prosper pentru mai multe vedete din showbizul românesc. Ar fi reușit să „învârtă” banii pe degete și și-au alimentat consistent și constant conturile bancare, iar CANCAN.RO vă prezintă, ierathic, topul celor mai bogate vedete autohtone.

Deși se crede că artiștii ar fi cei mai înstăriți, Simona Halep se situează, și de această dată, pe primul loc în clasamentul financiar al celebrităților. Campioana a reușit să acumuleze o avere estimată la 40 de milioane de euro.
La mare distanță în top urmează Inna. Artista, cunoscută la nivel internațional pentru hituri precum „Hot” sau „Amazing”, ar fi strâns o avere de aproximativ 20 de milioane de euro.

Și Antonia s-ar afla pe un loc fruntaș între celebritățile bogate, potrivit informațiilor existente în spațiul public. Cântăreața s-ar mândri cu o avere de aproximativ 5.000.000 de euro.

Simona Halep conduce topul vedetelor înstărite / (Foto: Instagram)

Cine sunt vedetele care „dau ora exactă”?

La capitolul prezentatoare TV, Andreea Esca ar conduce detașat, inclusiv în ceea ce privește bunăstarea. Vedeta din Pache Protopescu ar fi reușit să adune, alături de soțul ei, 4.200.000 de euro.

Topul vedetelor bogate continuă cu Ștefan Bănică Jr., care ar deține o avere estimată la 4.000.000 de euro, fiind unul dintre cei mai bine plătiți artiști de la noi. Horia Brenciu i-ar “sufla în ceafă” colegului său jurat, acumulând o avere de 3.100.000 de euro. Are și un record personal: 40.000 de euro ar fi strâns la un singur Revelion.

La rândul ei, Andra câștigă bani atât din concerte, cât și din emisiuni TV și reclame. Artista ar avea o avere estimată la 3.000.000 de euro.

Andra este una dintre starurile autohtone înstărite / (Foto: CANCAN.RO)

Nici Nicoleta Luciu nu ar fi mai prejos. Mamă a patru copii, sora Lucianei ar avea, împreună cu soțul ei, o avere de aproape 2.900.000 de euro.

Andreea Marin s-ar situa și ea în topul milionarilor, cu o avere estimată la 2.700.000 de euro, asta în timp ce Florin Călinescu, fosta vedetă Pro TV, care are afaceri în industria HoReCa, ar fi reușit să acumuleze o avere de 2.500.000 de euro.

Și Alexandru Arșinel s-ar mândri cu o avere de 2.100.000 de euro, fiind cotat drept unul dintre cei mai bogați actori din România.

Oana Cuzino s-ar afla pe ultimul loc în acest clasament neoficial, cu o avere estimată la 2.000.000 de euro.

(CITEȘTE ȘI: VEDETELE CELE MAI BOGATE DIN ROMÂNIA. IDOLII CARE NU AU GRIJA ZILEI DE MÂINE )

CINE DEŢINE INFORMAŢII DESPRE ACEST SUBIECT ESTE RUGAT SĂ NE SCRIE LA PONT@CANCAN.RO, SĂ NE SUNE LA 0741 CANCAN (226.226) SAU SĂ NE SCRIE DIRECT PE WHATSAPP.

Sursă foto: Instagram.com

This browser does not support the video element.