Desi justitia e oarba si ar trebui sa nu tina cont de lucruri din afara proceselor, se pare ca trei magistrati din Bucuresti sunt amenintati cu moartea pentru ca sunt implicati intr-un proces controversat. Adresa de e-mail a Judecatoriei Sectorului 1 s-a umplut de mesaje obscene si de amenintari cu moartea la adresa a trei magistrati si a unei grefiere. Alertati de faptul ca mesajele par extrem de serioase, Politia Parchetului vrea acum sa-l gaseasca pe expeditor. Ceea ce i-a pus pe ganduri pe anchetatori este faptul ca cel care a scris toate mesajele de amenintare parea sa stie exact unde lucreaza fiecare si destul de multe informatii cu caracter personal. Absolut toate e-mailurile poarta antetul unei firme de consultanta juridica implicata intr-un proces in care pretinde o suma de bani de la o alta societate.