Trending

Ce spune Klaus Iohannis despre pandemia COVID-19 din România, după alegeri: „Sunt câteva vești bune”

La câteva zile de la alegeri, Klaus Iohannis a vorbit despre numărul de infectări din România, dar și despre cum decurge campania de vaccinare anti-COVID-19. Klaus Iohannis le-a dat vești bune românilor, în ceea ce privește pandemia de COVID-19 de la noi din țară. Șeful statului a punctat faptul că s-au făcut demersuri importante pentru […]
Ce spune Klaus Iohannis despre pandemia COVID-19 din România, după alegeri: „Sunt câteva vești bune”

Valentina Pelinel, declarații emoționante în ziua în care împlinește 40 de ani: „Mă simt și sunt o femeie împlinită” 

  Valentina Pelinel a ajuns la anii la care se poate considera împlinită și binecuvântată. De ziua ei, vedeta a postat un mesaj prin care-și exprimă recunoștința față de tot ce trăiește. De câțiva ani, Valentina Pelinel și-a găsit fericirea în brațele lui Cristi Borcea. Alături de fostul acționar de la Dinamo și-a întemeiat familia […]
Valentina Pelinel, declarații emoționante în ziua în care împlinește 40 de ani: "Mă simt și sunt o femeie împlinită" 

Anunț important din partea specialiștilor. Ce legume și fructe trebuie să mănânci, dacă ai coronavirus

Infectarea cu noul coronavirus se manifestă diferit de la o persoană la alta. În timp ce unele experimentează simptome extrem de ciudate, altele sunt mai norocoase și contractează tulpina care le dă cea mai ușoară formă a infectării.  Specialiștii au făcut un anunț de ultim moment cu privire la fructele și legumele pe care le […]
Anunț important din partea specialiștilor. Ce legume și fructe trebuie să mănânci, dacă ai coronavirus

Vali Crăciunescu, jefuit în plină stradă: ”Am crezut că sunt la camera ascunsă”

Vali Crăciunescu a trecut prin momente neplăcute, după ce a fost jefuit în plină stradă. Cântărețul și-a găsit bolidul de lux fără roți în parcarea unui complex din Capitală. Vai Crăciunescu a aflat despre incident de la niște prieteni apropiați. În momentul în care a ajuns la fața locului, artistul a rămas mut de uimire […]
Vali Crăciunescu, jefuit în plină stradă: ”Am crezut că sunt la camera ascunsă”

Coronavirusul lovește în familia lui Alexandru Rafila. Soția acestuia a fost testată pozitiv cu SARS-CoV-2

Coronavirusul a lovit în familia lui Alexandru Rafila. Potrivit informațiilor din presă, soția reprezentantului României la OMS este pozitivă COVID-19. Soția lui Alexandru Rafila a fost testată pozitiv cu noul coronavirus. Antena 3 informează că acesta se află în izolare și s-a testat și el, doar că încă nu a primit rezultatul. ”Profesorul Rafila este […]
Coronavirusul lovește în familia lui Alexandru Rafila. Soția acestuia a fost testată pozitiv cu SARS-CoV-2

Oana Zăvoranu o desființează pe Alina Ceușan. Bruneta dă de pământ cu influencerița: „Urlă sărăcia în tine”

Oana Zăvoranu duce scandalul cu influencerii la un alt nivel. Bruneta a făcut-o praf din nou pe Alina Ceușan, despre care spune că urlă sărăcia în ea și punctează faptul că nu are niciun pic de feminitate. Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Oana Zăvoranu a intrat într-un război complex cu influencerii […]
Oana Zăvoranu o desființează pe Alina Ceușan. Bruneta dă de pământ cu influencerița: „Urlă sărăcia în tine”

Jador a luat o decizie radicală! Artistul va părăsi România: ”S-a întâmplat ceva. Voi lipsi 5-6 luni”

Jador și-a pus fanii pe jar, după ce i-a anunțat că va pleca din țară. Artistul le-a mărturisit acestora că va lipsi aproximativ jumătate de an. Artistul a luat această decizie radicală, însă nu le-a dezvăluit fanilor și motivul pentru care pleacă din România. Jador le-a spus fanilor că le va explica totul într-un vlog […]
Jador a luat o decizie radicală! Artistul va părăsi România: ”S-a întâmplat ceva. Voi lipsi 5-6 luni”

Nicole Cherry sfidează vremea! Cum s-a fotografiat artista

Nicole Cherry sfidează vremea! În ciuda temperaturilor scăzute, artista s-a fotografiat în costum de baie. Fanii au rămas mască când au văzut-o! Iarna și-a intrat deja în drepturi, însă Nicole Cherry forțează vara. Artista nu se lasă afectată de vremea mohorâtă și își face timp pentru fotografii incendiare. Îmbrăcată într-un costum de baie, format din […]
Nicole Cherry sfidează vremea! Cum s-a fotografiat artista

Mii de bucureșteni au rămas din nou fără căldură și apă caldă. Motivul: remediere avarie rețea primară

Unii dintre bucureșteni au rămas din nou fără apă caldă și căldură. Situația se întâlnește în peste 3.500 de imobile din Capitală, iar peste 75% dintre acestea sunt în sectoarele 3 şi 2, arată datele oficiale ale Termoenergetica. Motivele pentru care mulți bucureşteni nu au agent termic sau acesta nu este la valoarea optimă sunt: […]
Mii de bucureșteni au rămas din nou fără căldură și apă caldă. Motivul: remediere avarie rețea primară

Marea Britanie a dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID! Primul beneficiar, o bătrână de 90 de ani

Marea Britanie a început campania de vaccinare anti-COVID. Astăzi, primii beneficiari au primit vaccinul dezvoltat de Pfizer şi BioNTech. Astfel, Marea Britanie a devenit prima națiune occidentală care a aprobat un vaccin împotriva COVID-19. Potrivit campaniei de vaccinare, primii beneficiari o să fie persoanele vulnerabile și cei cu vârsta de pese 80 de ani. Astfel, […]
Marea Britanie a dat startul campaniei de vaccinare anti-COVID! Primul beneficiar, o bătrână de 90 de ani

Marea Britanie impune, de la 1 ianuarie, noi restricții cetățenilor UE. Cât de afectați vor fi românii

Începând din 1 ianuarie, turiștii, oamenii de afaceri și cei care vin să studieze în Marea Britanie, vor fi nevoiți să se adapteze noii realități a Brexitului. Exact de începutul anului, britanicii vor fi consideraţi în Uniunea Europeană drept cetăţeni ai unei ţări terţe. Astfel, toți cei care au intrat liber în Marea Britanie timp […]
Marea Britanie impune, de la 1 ianuarie, noi restricții cetățenilor UE.  Cât de afectați vor fi românii

Demisie nouă! Secretarul General al Guvernului a renunțat la funcție

Premierul interimar Nicolae Ciucă i-a cerut Secretarului General al Guvernului, Antonel Tănase, să demisioneze. Nicolae Ciucă a preluat mandatul de premier interimar, după ce, luni, Ludovic Orban a demisionat din funcția de prim-ministru. Acesta ar fi purtat o discuție cu Antonel Tănase, căruia  i-a spus că o să vină un alt secretar de stat la […]
Demisie nouă! Secretarul General al Guvernului a renunțat la funcție

Gina Pistol a renunțat la Asia Express! Cine o va înlocui pe viitoarea mămică în sezonul 4 al emisiunii

Se fac pregătirile pentru noul sezon al emisiunii Asia Express, însă de această dată prezentatoare nu o să mai fie Gina Pistol. Vedeta se pregătește să devină mămică, iar din acest motiv nu va mai putea face parte din proiect. Producătorii celebrei emisiuni au demarat deja căutările pentru noua gazdă Asia Express. Se pare că […]
Gina Pistol a renunțat la Asia Express! Cine o va înlocui pe viitoarea mămică în sezonul 4 al emisiunii

Clipe de coșmar pentru Nadine, mama lui Neymar. Iubitul ei a fost la un pas să moară. FOTO

Nadine, mama atacantului de la PSG, Neymar, a trecut prin clipe de coșmar, în timp ce se afla în vacanță alături de Tiago, iubitul ei mai tânăr. Deși s-au dus în Calcun, Mexic, să se relaxeze, escapa lor s-a transformat instantaneu într-un coșmar. Se pare că tânărul a fost bătut cu bestialitate și înjunghiat, potrivit […]
Clipe de coșmar pentru Nadine, mama lui Neymar. Iubitul ei a fost la un pas să moară. FOTO

Lovitură dură pentru Gheorghe Dincă! Unul dintre avocații săi a renunțat la dosar

Lovitură dură pentru Gheorghe Dincă! Unul dintre avocații săi a renunțat la dosar. Cum și-a motivat acesta decizia radicală pe care a luat-o. Conform Impact.ro, cel de-al patrulea avocat al apărării inculpatului în “Cazul Caracal” a dorit să renunţe la dosar. Este vorba despre Marian Voinea, membru al Baroului Olt, care spune că a luat această […]
Lovitură dură pentru Gheorghe Dincă! Unul dintre avocații săi a renunțat la dosar

Cum arăta Christina Ich când era studentă. Imaginile care i-au impresionat pe fani. FOTO

Christina Ich, una dintre cele mai cunoscute influencerițe din țară, era, sau cel puțin așa se înțelege din fotografiile cu ea din timpul facultății un spirit rebel. De curând, vedeta le-a împărtășit fanilor mai multe imagini de colecție, din perioada studenției. Partenera lui Alex Pițurcă a făcut totodată și o dezvăluire, spunând că s-a apucat […]
Cum arăta Christina Ich când era studentă. Imaginile care i-au impresionat pe fani. FOTO

Haos pe drumurile din România, pe timp de ninsoare! Mai multe tiruri au derapat pe autostradă. Drumarii au fost luați prin surprindere

A venit iarna în România, iar asta se vede cel mai bine pe șosele. Ninsoarea care a căzut de azi-noapte continuu a creat probleme în sudul țării. Chiar dacă nu este abundentă, drumarii au fost luați din nou prin surprindere, iar șoferii s-au văzut puși în fața unei curse periculoase. Cu un carosabil umed, alunecos […]
Haos pe drumurile din România, pe timp de ninsoare! Mai multe tiruri au derapat pe autostradă. Drumarii au fost luați prin surprindere

OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus

OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus. Oficialii au declarat că informațiile corecte sunt primordiale pentru cetățeni, în momentul de față, în ceea ce privește vaccinul anti-COVID. „Ne foloseşte mai mult să le prezentăm oamenilor datele şi beneficiile şi să-i lăsăm pe ei să decidă”, a precizat Mike Ryan, directorul executiv al Programului OMS […]
OMS se opune vaccinării obligatorii împotriva noului coronavirus

Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, a fost atacat de un taximetrist! Bărbatul a vrut să îl jefuiască. „ A scos la mine un cuțit”

Robert, fiul lui Brigitte Pastramă, a trecut print-o sperietură de proporții. Tânărul a fost atacat de un taximetrist, care a încercat să îl jefuiască. Deși a reușit să scape teafăr din incident, băiatul s-a speriat destul de rău, mai ales pentru că a fost amenințat cu un cuțit. Momente de panică pentru Robert Sfăt. Recent, […]
Robert Sfăt, fiul lui Brigitte Pastramă, a fost atacat de un taximetrist! Bărbatul a vrut să îl jefuiască. „ A scos la mine un cuțit”

213 români și-au pierdut viața, în ultimele 24 de ore, din cauza noului coronavirus

Grupul de Comunicare Strategică a anunțat că numărul de români care au murit din cauza coronavirusului de la începutul pandemiei a ajuns la 12.660.  În intervalul 07.12.2020 (10:00) – 08.12.2020 (10:00) au fost raportate 213 decese (119 bărbați și 94 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele Alba, Arad, Argeș, Bacău, […]
213 români și-au pierdut viața, în ultimele 24 de ore, din cauza noului coronavirus

Coronavirus România, 8 decembrie. Numărul crește îngrijorător! 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)

Până astăzi, 8 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 524.675 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 416.797 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 […]
Coronavirus România, 8 decembrie. Numărul crește îngrijorător! 7.439 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)

Un pacient cu COVID-19 a fugit din spital, dar a fost prins de medici și polițiști și dus înapoi, pe sus. „Ajutor, ajutor, șefu!”

Scandal pe o stradă din Drobeta Turnu Severin. Un pacient cu SARS-CoV-2, internat la Spitalul Județean Drobeta Turnu-Severin, a fugit, luni seară, din unitatea medicală. Medicii l-au prins din urmă și l-au dus din nou în spital. Pacientul a început să ţipe când a fost luat pe sus de poliţişti şi medici. Imaginile cu pacientul […]
Un pacient cu COVID-19 a fugit din spital, dar a fost prins de medici și polițiști și dus înapoi, pe sus. "Ajutor, ajutor, șefu!"

Ce mesaj a primit Emily Burghelea de la Ministerul Sănătății, după ce a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus

Emily Burghelea a fost diagnosticată pozitiv cu noul coornavirus, însă la scurt timp a primit un mesaj de la Ministerul Sănătății care a dat-o peste cap. Fosta asistentă TV a contractat virusul după ce a intrat în contact cu o perdoană infectată. Emily are simptome ușoare însă a decis să se izolezea la domiciliu, alături […]
Ce mesaj a primit Emily Burghelea de la Ministerul Sănătății, după ce a fost diagnosticată pozitiv cu noul coronavirus

Oana Zăvoranu s-a pregătit de sărbătorile de iarnă! Cum arată bradul de Crăciun al vedetei?

Oana Zăvoranu a pus pauză seriei de atacuri la adresa vedetelor românești și a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă. Vedeta s-a apucat de împodobit iar rezultatul a fost unul spectaculos. Bradul de Crăciun al brunetei este impunător, iar trendul de anul acesta pare să se așeze sub cupola culorilor alb și roz. Oana Zăvoranu […]
Oana Zăvoranu s-a pregătit de sărbătorile de iarnă! Cum arată bradul de Crăciun al vedetei?

Îți mai aduci aminte de Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii „Iartă-mă”. Cum este și cu ce se ocupă acum vedeta

Raluca Moianu a ajuns la inimile multor telespectatori datorită emisiunii „Iartă-mă”. În anii 2000,  prezentatoarea TV se afla la cârma uneia dintre cele mai populare emisiuni de la TVR1. Timpul a trecut, iar Raluca Moianu s-a reorientat. Acum este implicată în mai multe proiecte, care se bucură de succes. De când nu mai apare pe […]
Îți mai aduci aminte de Raluca Moianu, prezentatoarea emisiunii „Iartă-mă”. Cum este și cu ce se ocupă acum vedeta

PNL Sector 1, singura filială liberală care a învins PSD în Capitală. Sebastian Burduja: ”Marile victorii nu vin nici ușor, nici repede. Proiectul României normale merge mai departe”

Partidul Național Liberal și președintele Klaus Iohannis și-au asumat – în urmă cu un an și o lună – responsabilitatea guvernării și responsabilitatea readucerii la normalitate a unei Românii sfidată, umilită, decredibilizată de mai-marii PSD. Un gest caracterizat drept sinucigaș din punct de vedere electoral. În contextul pandemiei de coronavirus, guvernul liberal a avut puterea […]
PNL Sector 1, singura filială liberală care a învins PSD în Capitală. Sebastian Burduja: ”Marile victorii nu vin nici ușor, nici repede. Proiectul României normale merge mai departe”

Coco, un tânăr de 19 ani din Iași, s-a sinucis în cămin. Drama prin care trecea

Un tânăr de 19 ani s-a sinucis înfigându-și un cuțit în inimă într-un cămin din Iași. Familia și apropiații sunt în stare de șoc după aflarea veștii. Coco, însă, ar fi trecut printr-o adevărată dramă în ultimul timp. În ziua fatidică, tânărul și-a văzut iubita în compania a doi băieți. Mânat de gelozie, Coco a […]
Coco, un tânăr de 19 ani din Iași, s-a sinucis în cămin. Drama prin care trecea

O mamă s-a speriat îngrozitor după ce a observat „numărul 666” într-o poză lângă copiii ei. FOTO

O mamă din Marea Britanie care doar ce se întorcea de la cumpărături alături de cei doi copii ai săi, a traversat în drumul spre casă un teren de fotbal unde le-a făcut celor mici o poză. După ce s-a uitat la imagini, femeia a rămas terifiată observând că lângă copiii ei apare numărul 666, […]
O mamă s-a speriat îngrozitor după ce a observat „numărul 666” într-o poză lângă copiii ei. FOTO

Doamnele politicii românești, în vizorul Iuliei Albu. Au fost taxate pentru ținutele purtate în ziua votului

Doamnele politicii românești au fost în vizorul Iuliei Albu. Cunoscută pentru ochiul critic, fashion editorul a fost tranșată în ceea ce privește ținutele pentru care au optat Carmen Iohannis, Maria Băsescu, Raluca Turcan și Gabriela Firea în ziua alegerilor parlamentare, care au avut loc pe 6 decembrie. Carmen Iohannis a votat, duminică, la Sibiu. Soția […]
Doamnele politicii românești, în vizorul Iuliei Albu. Au fost taxate pentru ținutele purtate în ziua votului

Iulia Vântur, învingătoare la tribunal. De ce a fost dată în judecată vedeta de un vecin. Totul are legătură cu averea sa de la Iași

Iulia Vântur a reușit, de curând, să câștige în primă instanță, la Iași, un proces care îi fusese intentat ei și tatălui ei, Valentin, de către un vecin. Fosta prezentatoare TV a fost dată în judecată și risca să piardă casa părinților ei. Mai exact, procesul intentat de Constantin Ursu vedetei de televiziune Iulia Vântur […]
Iulia Vântur, învingătoare la tribunal. De ce a fost dată în judecată vedeta de un vecin. Totul are legătură cu averea sa de la Iași

Încasările artiștilor au scăzut considerabil. Cântăreața care a renunțat la lux și a devenit mai chibzuită. „Toc banii cu o mare viteză”

Artiștii au fost unele dintre cele mai afectate persoane de pandemie, încasările acestora au ajuns aproape inexistente, iar mulți au fost nevoiți să se reprofileze sau să renunțe la multe dintre obiceiurile costisitoare pe care le aveau. Este și cazul artistei Carmen Șerban, care în această perioadă a renunțat la lux și a devenit mai […]
Încasările artiștilor au scăzut considerabil. Cântăreața care a renunțat la lux și a devenit mai chibzuită. „Toc banii cu o mare viteză”

„Cadou special” de ziua lui, primit de un afacerist român, prins fără mască: „Din acel moment a început scandalul”. Reacția poliției

Un afacerist cunoscut din București a fost de curând protagonistul unui incident cu poliția care a degenerat. Nicolae Șerbu, căci despre el e vorba, a primit de la forțele de ordine un „cadou perfect” de ziua lui. Înainte de a-și serba ziua onomastică, afaceristul, care are un local în Centrul Vechi al Capitalei, a fost […]
„Cadou special” de ziua lui, primit de un afacerist român, prins fără mască: „Din acel moment a început scandalul”. Reacția poliției

Caz incredibil în Iași! Cum s-a răzbunat o soție înșelată pe amanta bărbatului ei

O tânără din Iași a cerut ajutorul oamenilor legii, după ce a fost sechestrată și umilită de soția unui bărbat. Femeia ar fi răbufnit când a aflat de relația extraconjugală a partenerului său de viață. În urmă cu câteva zile, presupusa amantă ar fi fost sechestrată și umilită într-o casă din Iași. Soția ar fi […]
Caz incredibil în Iași! Cum s-a răzbunat o soție înșelată pe amanta bărbatului ei

Un nou război între Pepe și Raluca Pastramă! De data aceasta este vorba de avere. S-a ajuns iar la tribunal

Părea că apele s-au liniștit în cel mai controversat divorț al anului, însă lucrurile se agită din nou. Se prefigurează un alt conflict, iar de această dată este vorba de o luptă pentru avere. Subiectul este grădinița din Colentina, iar cei doi au ajuns pentru a doua oară la tribunal. Raluca Pastramă a mers la […]
Un nou război între Pepe și Raluca Pastramă! De data aceasta este vorba de avere. S-a ajuns iar la tribunal

Nicolae Botgros, în doliu: ”Numai 40 de ani a trăit și a plecat în ceruri din cauza coronavirusului”

Nicolae Botgros este în doliu. Fostul primar al satului său natal s-a stins din viață. Lucian Tabac avea doar 40 de ani și, din păcate, a fost răpus de coronavirus. Artistul a transmis un mesaj emoționant pe contul său de Facebook după dispariția fulgerătoare a bărbatului. ”Numai 40 de ani a trait Lucian Tabac, fostul […]
Nicolae Botgros, în doliu: ”Numai 40 de ani a trăit și a plecat în ceruri din cauza coronavirusului”

Povestea care a devenit virală! A auzit zgomote ciudate în casă și a făcut o fotografie. Detaliul care a îngrozit pe toată lumea

Un bărbat a decis să se mute din apartamentul în care stătea după ce a făcut o fotografie bucătăriei sale. Acesta a auzit mai multe zgomote ciudate și a decis să imortalizeze locul din care veneau. Ce a văzut în poza l-a îngrozit. Tânărul locuia într-un apartament cu alți doi prieteni, iar într-o seară când […]
Povestea care a devenit virală! A auzit zgomote ciudate în casă și a făcut o fotografie. Detaliul care a îngrozit pe toată lumea

Viața Roxanei Vancea de când a devenit soție și mamă: „Milan a realizat că îl iubesc”. FOTO

De când s-a căsătorit cu Dragoș Paiu și a devenit mama lui Milan, copilul pe care soțul ei îl are dintr-o relație anterioară, Roxana Vancea pare să fie cu totul altă persoană. Dacă înainte să facă pasul cel mare declara nu se gândește la căsătorie, Roxana acum și-a schimbat complet părerea și spune că Dragoș […]
Viața Roxanei Vancea de când a devenit soție și mamă: „Milan a realizat că îl iubesc”. FOTO

Condiții grele pentru Alex Bodi în spatele gratiilor! „Este dezamăgit. Stă cu trei deținuți în celulă, nu are frigider, televizor”

Alex Bodi se află în arest preventiv la IPJ Dolj. Afaceristul a trecut de la un penthouse de 1.5 milioane la condițiile vitrege din spatele gratiilor. Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu nu are parte de tratamente speciale, așa că este nevoit să împartă celula cu alți trei deținuți și să trăiască fără multe din lucrurile […]
Condiții grele pentru Alex Bodi în spatele gratiilor! „Este dezamăgit. Stă cu trei deținuți în celulă, nu are frigider, televizor”

O tânără din Vaslui a comis-o: „Făă, vezi că ți-ai uitat Balenciaga în microbuz”. FOTO

Mândră nevoie mare, o tânără din Vaslui a plecat la drum, cu microbuzul, fară să uite acasă poșeta ei, marca „Balenciaga”, al cărei preț de magazin esre 7.500 de lei, dacă nu este contrafăcută. Potrivit vremeanouă, fata și-a uitat „averea” atunci când a coborât din mijlocul de transport în comun. Imaginea a ajuns pe rețelele […]
O tânără din Vaslui a comis-o: „Făă, vezi că ți-ai uitat Balenciaga în microbuz”. FOTO

Ce funcție ar putea să aibă acum Ludovic Orban. Decizia i-ar aparține președintelui Klaus Iohannis

După ce ieri a demisionat din fruntea Guvernului, Ludovic Orban caută susținere în partid pentru funcția de președinte al Camerei Deputaților, susțin mai multe surse politice din PNL. Concret, fostul premier al României, ar fi avut deja discuții cu câțiva lideri apropiați pentru a-și asigura susținerea în viitorul Parlament pentru șefia Camerei Deputaților, scrie Digi24. […]
Ce funcție ar putea să aibă acum Ludovic Orban. Decizia i-ar aparține președintelui Klaus Iohannis

Moș Nicolae a venit și la David, fiul Andreei Mantea. Ce a găsit cel mic în ghetuțe

În dimineața de 6 decembrie toți copiii s-au trezit entuziasmați să vadă ce cadouri au primit de la Moș Nicolae. Bineînțeles, moșul nu a uitat nici de David, fiul Andreei Mantea, care a avut parte de o surpriză de proporții. Moș Nicolae a venit cu daruri pentru toți copiii cuminți, iar David a fost unul […]
Moș Nicolae a venit și la David, fiul Andreei Mantea. Ce a găsit cel mic în ghetuțe

Bavaria intră din în stare de urgență. Măsuri drastice luate de autorități

Șeful landului Bavaria, Markus Söder, a declarat că regiunea din Germania reintră, începând de mâine, în starea de urgență pe fondul creșteri accelerate a cazurilor de coronavirus din ultima perioadă. Aceste reguli sunt valabile de miercuri până pe 4 ianuarie 2021. „Nu trebuie să fim pe jumătate adormiți, sau să ne oprim și să plecăm”, […]
Bavaria intră din în stare de urgență. Măsuri drastice luate de autorități

Bancul zilei| O blondă ajunge la contabil

O dimineață bună trebuie să înceapă cu un banc bun, care să te facă să îți începi ziua cu zâmbetul pe buze. Am pregătit un banc al cărei protagoniste este o blondă superbă. Femeia merge la contabil, unde trebuie să completeze fișa pentru taxe. Ce va scrie în spațiul dedicat ocupației o să îți stârnească […]
Bancul zilei| O blondă ajunge la contabil

Capitala, pregătită de sărbătorile de iarnă! S-au aprins luminițele de Crăciun din București

Din cauza pandemiei, anul acesta, luminițele de crăciun din Capitală nu au mai fost aprinse cu fast. Iluminatul festiv a fost inaugurat cu o săptămână mai târziu, față de anii trecuți, iar mulți dintre bucureșteni nu au știu de eveniment. Anii trecuți festivitatea de aprindere a luminițelor avea loc pe data de 1 decembrie, de […]
Capitala, pregătită de sărbătorile de iarnă! S-au aprins luminițele de Crăciun din București

Hotărârea CNSU care prelungește școala online! Elevii nu se întorc în clase până după vacanța de iarnă

O hotărâre CNSU prelungește școala online în toată țara până în data de 23 decembrie. Hotărârea a fost adoptată luni, 7 decembrie și semnată de fostul premier Ludovic Orban. Astfel, potrivit  Comitetului Național pentru Situații de Urgență, elevii rămân acasă până după vacanța de iarnă. Noua decizie vine la solicitarea Ministerului Educației, adresată CNSU luni, […]
Hotărârea CNSU care prelungește școala online! Elevii nu se întorc în clase până după vacanța de iarnă

Prognoză meteo pentru București! Cum va fi vremea în Capitală

Administrația Națională de Meteorologie(ANM) a anunțat prognoza meteo pentru municipiul București, în intervalul 08.12.2020 ora 04:00 – 08.12.2020 ora 10:00. Vremea se răcește atât în Capitală, cât și în toată țară. Va ninge temporare și se vor înregistra precipitații mixte. Cum va fi vremea în Capitală? Pentru intervalul 08.12.2020 ora 04:00 – 08.12.2020 ora 10:00 […]
Prognoză meteo pentru București! Cum va fi vremea în Capitală

Ex-ul Biancăi Drăgușanu a chefuit la cabană ca înainte de COVID

Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu și fratele lui, cunoscuți pentru că ar fi pus bazele unui adevărat imperiu în domeniul videochatului, au „bifat” o aroganță de zile mari în vremuri de pandemie! Frații Tate par să nu se teamă deloc de coronavirus. Au pus-o de un mega-party, ca-n vremurile bune, de dinainte de COVID, într-o […]
Ex-ul Biancăi Drăgușanu a chefuit la cabană ca înainte de COVID

Cum ar fi încercat Pro TV să „saboteze” Revelionul lui Dan Negru. Ce interdicție au primit vedetele aflate sub contract

Disputa dintre PRO TV și Antena 1 a depășit ”războiul” audiențelor! Televiziunea din Pache Protopopescu ar fi încercat să îi „saboteze” Revelionul lui Dan Negru. Vedetele aflate sub contract au primit interdicții drastice în această perioadă. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, detaliile. D.A.S. (Departamentul de Anchete Speciale al Cancan.ro) a obținut amănunte inedite legate de […]
Cum ar fi încercat Pro TV să "saboteze" Revelionul lui Dan Negru. Ce interdicție au primit vedetele aflate sub contract

Sexoasa de la Neatza și „fostul” au „celebrat” la restaurant ultima împăcare, înfofoliți și „mascați”

Ramona Olaru de la „Neatza” și Cuza de la „Noaptea Târziu” aproape că i-au depășit în despărțiri și împăcări pe Bianca Drăgușanu și Alex Bodi, dar nu se lasă cu una, cu două. Cei doi „foști” au fost zăriți din nou împreună, iar CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile. După mai multe episoade de separare […]
Sexoasa de la Neatza și "fostul" au "celebrat" la restaurant ultima împăcare, înfofoliți și "mascați"

Fosta „Primă Doamnă de Rahova&Ferentari” a ieșit la shopping cu Maybach-ul de 180.000 de euro

Fosta „Primă Doamnă de Rahova&Ferentari” continuă seria aparițiilor fabuloase. Dacă în urmă cu două săptămâni „vâna” delicatese, acum a ieșit la shopping de calitate la bordul unui Maybach de 180.000 de euro. CANCAN.RO vă prezintă, în exclusivitate, imaginile. În ciuda problemelor cu care s-ar confrunta, consoarta ex-primarului de la Sectorul 5 nu se dezice de […]
Fosta "Primă Doamnă de Rahova&Ferentari" a ieșit la shopping cu Maybach-ul de 180.000 de euro

Focarul de coronavirus de la Direcția de Taxe și Impozite Bacău creează panică printre contribuabili! Cinci din șapte angajați, declarați infectați

Direcția de Impozite și Taxe Locale Bacău și-a suspendat activitatea după ce cinci dintre cei șapte angajați au fost depistați cu COVID-19. Având în vedere această situație, activitatea instituției a fost sistată fizic și este trecută în online, dar nu toți contribuabilii știu cum să folosească sistemul, iar alții nu încredere în „chitanțe virtuale”. Chiar […]
Focarul de coronavirus de la Direcția de Taxe și Impozite Bacău creează panică printre contribuabili! Cinci din șapte angajați, declarați infectați

Mihai Tudose, ironic la adresa lui Ludovic Orban: ”Era singurul care nu știa că n-o să mai fie prim-ministru. Înțeleg că acum a aflat și el”

Fostul premier Mihai Tudose a comentat în mod ironic, luni seară, demisia premierului Ludovic Orban, menționând că a anunțat un astfel de deznodământ cu o săptămână în urmă. ”Eu v-am spus de acum o săptămâna că toată lumea știe că Ludovic Orban n-o să mai fie prim-ministru. Și că Ludovic Orban este singurul care n-a […]
Mihai Tudose, ironic la adresa lui Ludovic Orban: ”Era singurul care nu știa că n-o să mai fie prim-ministru. Înțeleg că acum a aflat și el”

Ludovic Orban a demisionat din fruntea Guvernului. Nicolae Ciucă, actualul ministru al Apărării, este noul premier

Primul ministru al României, Ludovic Orban a anunțat, luni, că demisionează din fruntea guvernului. Decizia a fost luată după o discuție avută cu președintele Klaus Iohannis, în care președintele i-a cerut să își asume eșecul de la alegerile parlamentare. Concret, Ludovic Orban nu va mai fi propunerea de premier pentru noul guvern. „Am decis să […]
Ludovic Orban a demisionat din fruntea Guvernului. Nicolae Ciucă, actualul ministru al Apărării, este noul premier

Ce studii are Inna și care este numele ei adevărat. Puțini cunosc acest aspect din viața artistei

Este una dintre cele mai talentate artiste de la noi și este iubită chiar și în străinătate. Cu toate acestea, Inna, căci despre ea este vorba, și-a ținut mereu departe viața personală de ochii curioșilor și a preferat să scoată la lumină numai lucruri ce țin de sfera profesională, melodii, proiecte și evenimente. Inna este […]
Ce studii are Inna și care este numele ei adevărat. Puțini cunosc acest aspect din viața artistei

Marcel Ciolacu, despre demisia lui Ludovic Orban: ”Un gest de laşitate, de om politic mic” / Ce spune despre declarațiile lui Iohannis

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a lansat ipoteza că premierul Ludovic Orban şi-a dat demisia ca urmare a tensiunilor cu preşedintele Iohannis, în urma rezultatului sub aşteptări al PNL la alegerile parlamentare. Ciolacu spune că este normal ca Ludovic Orban să-şi prezinte demisia, însă momentul nu este bine ales. „Un gest de laşitate, de om politic mic. […]
Marcel Ciolacu, despre demisia lui Ludovic Orban: ”Un gest de laşitate, de om politic mic” / Ce spune despre declarațiile lui Iohannis

Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 8 decembrie 2020. Taurii au noroc în dragoste

Horoscopul zilei de 8 decembrie 2020, realizat de astrologul Mădălina Manole, aduce previziuni astrologice pentru zodiile Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul zilnic pentru 8 decembrie 2020 vine cu sfaturi pentru toate zodiile. Horoscopul zilnic pentru 8 decembrie 2020 spune că nativii din zodia Taur se bucură de […]
Horoscop zilnic: Horoscopul zilei de 8 decembrie 2020. Taurii au noroc în dragoste

Incendiu la ferma din Rotunda a deputatului Dan Ciocan. FOTO&VIDEO

Peste 30 de pompieri, cu cinci autospeciale de stingere, două autospeciale pentru intervenţie la înălţime şi un echipaj SMURD au intervenit la ferma deputatului Dan Ciocan, din Rotunda, cuprinsă de un incendiu izbucnit în această dimineaţă. Pompierii s-au luptat timp de cinci ore pentru a limita pagubele. Acoperișul unei clădiri cu funcțiune mixtă, cu regim […]
Incendiu la ferma din Rotunda a deputatului Dan Ciocan. FOTO&VIDEO

Doi tineri de 18 ani, reținuți pentru profanare de morminte. VIDEO

La data de 02 decembrie a.c., polițiștii Secției Rurală Vanju Mare s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, doi tineri ambii de 18 ani, din localitatea Pătulele ar fi profanat un mormânt de pe raza localității. În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de profanare de morminte și furt calificat, […]
Doi tineri de 18 ani, reținuți pentru profanare de morminte. VIDEO

Imagini incredibile cu Loredana Chivu. Cum arăta blondina, înainte de a ajunge la estetician

Acum este una dintre cele mai sexy femei din România, însă puțini știu cum arăta, de fapt, înainte de operațiile estetice. Este vorba despre Loredana Chivu, care reușește acum să întoarcă privirile tuturor bărbaților, cu formele ei. Cu toate acestea, puțini își mai amintesc cum anume arăta blondina, pe vremea când nu se tunase, încă. […]
Imagini incredibile cu Loredana Chivu. Cum arăta blondina, înainte de a ajunge la estetician

Loredana Groza s-a pozat în echipament de tenis, iar fanii au luat-o razna. Cât de bine arată artista, la 50 de ani

Loredana Groza are 50 de ani, dar la o privire mai atentă, am zice că de-abia a terminat liceul. Artista este într-o formă de zile mari și tocmai de aceea s-a pozat într-un echipament de tenis care i-a venit de minune. Nu degeaba au luat-o razna fanii săi, când i-au văzut formele… Pe Instagramul său, […]
Loredana Groza s-a pozat în echipament de tenis, iar fanii au luat-o razna. Cât de bine arată artista, la 50 de ani