Valentina Mariana Aldea (39 de ani) este senator, dar să nu uităm că e în primul rând o femeie. Și nu orice femeie, ci una frumoasă. Dar, ca orice femeie, este și cochetă și nu lasă totul chiar la voia întâmplării. Nu e de mirare deci că fotografii CANCAN.RO au surprins-o mergând la un salon de beauty, pentru a-și accentua atuurile cu care a înzestrat-o natura (darnică în cazul său).
Îmbrăcată cu un sacou clasic, cu o croială business, care îi flatează însă formula discretă a siluetei sale, Valentina Aldea coboară din mașină având pe fundal un apus de toamnă târzie, cu niște culori ce parcă se regăsesc pe machiajul discret la care a apelat doamna senator. În mâna stângă are un pahar cu cafea, pentru că nu are timp de stat pe la cafenele, pare o femeie extrem de ocupată. Exact același mesaj este transmis și de geanta foarte elegantă, tip servietă, încăpătoare pentru proiectele de lege sau pentru alte documente din comisiile din care face parte. Și, pentru că are multe drumuri de făcut, poartă o pereche de jeans gri, asortați cu sacoul, dar și cu botinele cu platformă.
Dacă în trecut numele său era pronunțat în contextul unui scandal deloc politic, de fapt „une affaire de coeur”, cum spune francezul, adică o chestiune de suflet, de femeie rănită în dragoste, chiar la propriu, dacă e să ne amintim titlurile referitoare la „ranga” cu care ar fi fost lovită sau amenințată de către Oana Ungureanu, femeia care o acuza pe Valentina Aldea că are o relație cu soțul său, acum Valentina Aldea este doar o femeie atrăgătoare, surprinsă în timpul activităților zilnice.
:quality(100)/https%3A%2F%2Fwww.cancan.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2026%2F10%2FA01I4132-1200x900.jpg)
Valentina Aldea la salonul de înfrumusețare
La aproape un an de la incident, Valentina pare să fi trecut peste acest episod, își vede de programul obișnuit. Singura diferență ar fi că acum e parlamentar neafiliat, iar procesul pentru lovire și amenințare continuă în justiție.
După ce intră în salon, la un moment dat apare cu o cutie cu diverse obiecte, pe care le duce la mașină, totul în timp ce discută la telefon. Probabil o discuție care nu putea să sufere amânare, pentru că doamna senator nu închide, ci se descurcă așa, deschide portbagajul și e pe punctul de a pune lucrurile înăuntru. Moment în care conversația se termină și o vedem pe Valentina, scuze, pe doamna senator!! din profil, un profil foarte delicat, cu o față încadrată de părul bogat, tratat cu multă atenție, și nu doar la salon. Trebuie să fii de fier să nu-ți tresalte puțin inima când vezi ce parlamentari putem avea, dacă ne dorim!
CITEȘTE ȘI:
NU RATA!