TRUMP a făcut SHOW la tragerea la sorți! Ce bilă a tras președintele Americii?

Bila perfectă: momentul în care toți trei liderii și-au „tras” propriile țări și au lăsat sala fără cuvinte.

Magie, Destin, Aranjament- câte puțin din toate!

A fost secunda în care gala de la Washington s-a transformat din ceremonie FIFA plus Hollywood în spectacol global de tip „ce șanse sunt la asta?!”. Pe scenă au urcat, unul câte unul, liderii celor trei țări gazdă — Mark Carney, Claudia Sheinbaum și Donald Trump — pentru un moment prezentat solemn ca parte a tragerii la sorți. Nimeni nu se aștepta ca scenografia să se transforme într-o demonstrație de magie sau destin. Coincidență? Sau, pur și simplu, un truc atât de bine lustruit încât publicul a înghițit emoția fără să pună întrebări.

Mark Carney, reținut, diplomatic, a deschis primul bila. A făcut un gest scurt, un zâmbet calm și, surpriză! Canada. Exact țara lui. Sala a aplaudat politicoasă, convinsă că a asistat la o întâmplare simpatică, de încălzire. Se mai întâmplă, uite așa au ajuns Rapid și Steaua să se bată în sferturile UEFA, nu?

A urmat însă Claudia Sheinbaum, președinta Mexicului, care a ridicat bila cu o eleganță aproape cinematografică. A desfăcut hârtia lent, teatral, iar când literele au devenit vizibile, am putut buchisi. MEXICO. Din nou. Al doilea lider, a doua țară trasă „perfect”. Publicul a început să se foiască în scaune. Coincidență? Scenariu? Sau doar magia FIFA? Ne iau la mișto.

Dar apogeul avea să vină abia când și-a făcut intrarea cel mai urmărit personaj al serii: Donald Trump, cu mersul lui sigur, de om convins că totul i se cuvine. A ridicat bila, a întors-o în mână ca un iluzionist care își simte publicul, și a prezentat hârtia. În sală a fost un mic cutremur. Pe bilet scria, evident, USA.

A treia extragere. A treia țară potrivită. Trei din trei.

Erau șanse matematice? Nu. Era noroc? Nici atât. Era, cum avea să se afle mai târziu, un moment simbolic, parte din protocolul FIFA: gazdele trebuiau să extragă chiar bilele cu țările lor. Dar nimeni nu a spus asta tare pe scenă, iar timp de câteva clipe lumea întreagă a gustat spectacolul ca pe o magie autentică.

Iar Trump, savurând scena ca un star rock la final de concert, a ridicat bila în aer, a zâmbit larg și a primit ovații de parcă tocmai reușise calificarea SUA în finală. Internetul a înnebunit, sala a zumzăit, iar momentul a devenit instantaneu viral: un trio de extrageri perfecte, un show în show, o coregrafie pe care doar FIFA o putea monta fără să recunoască nimic.

Așa s-a scris unul dintre cele mai discutate episoade ale serii: trei lideri, trei bile, trei țări trase „în oglindă”, o demonstrație de regie impecabilă care i-a făcut pe mulți să râdă, pe alții să ridice din sprâncene și pe toți să creadă, pentru o clipă, că se întâmplă ceva cu adevărat incredibil.

Lumea împărțită în 12. Grupele complete ale Mondialului!

După spectacolul gazdelor, după trilogia bilelor „perfecte” și după murmurul care încă vibra în sală, scena s-a luminat brusc, iar Mondialul și-a dezvăluit întreaga arhitectură: douăsprezece grupe, douăsprezece universuri, fiecare cu propriul parfum, propriul destin și propriile povești gata să se aprindă.

Grupa A o pune pe Mexic în postura de gazdă zgomotoasă, însoțită de Coreea de Sud, Africa de Sud și câștigătoarea barajului D, un amestec din care pot răsări Danemarca, Macedonia de Nord, Cehia sau Irlanda. Un cocktail exploziv de stiluri, condimente și energii. Apoi vine Grupa B, unde Canada își ia locul firesc lângă Elveția cea organizată, Qatarul versatil și ruta barajului A — un labirint care poate arunca pe scenă Italia, Irlanda de Nord, Țara Galilor sau Bosnia. O grupă rece ca un pahar de gin, dar care poate oricând lua foc.

În Grupa C, Brazilia defilează regal peste Maroc, Scoția și Haiti, o combinație de samba pură, rezistență africană, tradiție britanică și entuziasm caraibian. Grupa D, deja celebră pentru că l-a primit pe Trump cu brațele deschise, îi adună pe americani alături de Australia, Paraguay și câștigătoarea traseului C — poate România, poate Turcia, poate Slovacia sau Kosovo. Destinul atârnă de o singură seară de baraj.

În Grupa E, Germania vine ca un metronom ridicat pe tron, iar lângă ea se aliniază Ecuador, Coasta de Fildeș și Curacao — o carte de tarot fotbalistică în care ordinea întâlnește haosul tropical. Grupa F păstrează aerul de thriller: Olanda cea ofensivă, Japonia cea tehnică, Tunisia cea incomodă și un loc lăsat barajului B, de unde pot izbucni oricând Ucraina, Suedia, Polonia sau Albania.

Grupa G le aduce laolaltă pe Belgia, Iran, Egipt și Noua Zeelandă — patru lumi care rareori se intersectează, dar care aici vor fi obligate să o facă într-un duel de stiluri și intensități. Grupa H îi pune pe spanioli față în față cu Uruguayul musculos, Arabia Saudită cea surprinzătoare și Capul Verde, mică dar deloc timidă.

Apoi vine Grupa I, unde Franța privește în ochi Senegalul, Norvegia și câștigătoarea barajului intercontinental 2 — poate Irak, poate Bolivia, poate Surinam — o grupă care pare destinată pentru meciuri cu tensiune sud-americană și orgoliu european. Grupa J o aduce pe Argentina într-o constelație neașteptată: Austria ordonată, Algeria tehnică și Iordania ambițioasă.

În Grupa K, Portugalia navighează printre Columbia, Uzbekistan și câștigătoarea barajului intercontinental 1, o rută în care se pot ivi Noua Caledonie, RD Congo sau Jamaica. O grupă cu intensitate de roman de aventuri. Grupa L închide cercul cu Anglia, Croația, Panama și Ghana, patru forțe complet diferite care pot transforma fiecare meci într-un capitol de epopee.

Douăsprezece grupe. Douăsprezece lumi. Douăsprezece povești care așteaptă doar fluierul de start ca să explodeze. Iar undeva, între toate aceste țări ce se vor lupta pentru trofeu, România încă își caută locul — deocamdată într-o bilă de baraj, dar cu un vis care rămâne viu.