Tzancă Uraganu, confesiuni despre consumul de droguri: „De un an și jumătate nu am mai pus mâna pe astfel de substanțe”

Tzancă Uraganu, confesiuni despre consumul de droguri: "De un an și jumătate nu am mai pus mâna pe astfel de substanțe"
Tzancă Uraganu, confesiuni despre consumul de droguri: "De un an și jumătate nu am mai pus mâna pe astfel de substanțe"

Manelistul s-a „spovedit” în fața lui Damian Drăghici și a recunoscut că a fost consumator de droguri, dar și că a trecut prin perioade depresive și anxioase. Ce l-a făcut pe Tzancă Uraganu să renunțe la acest viciu, dar și cum și-a tratat problemele emoționale. 

Tzancă Uraganu a fost invitatul lui Damian Drăghici la podcast-ul pe care-l face și, în acest context, a făcut dezvăluiri care au surprins pe toată lumea. Artistul a recunoscut că din cauza pandemiei a ajuns într-o situație nu tocmai bună din punct de vedere psihic și până nu a apelat la ajutor psihiatric și psihologic nu și-a revenit,

Dar, mai mult decât atât, Tzancă Uraganu a recunoscut că a fost consumator de substanțe interzise, dar s-a jurat că renunță la acest viciu și de un an și jumătate nu a mai consumat nimic.

CITEȘTE ȘI L-A AFECTAT GRAV! TZANCĂ URAGANU A RECUNOSCUT CĂ S-A LUPTAT CU ANXIETATEA: ”AM APELAT LA SPECIALIȘTI”

Tzancă Uraganu: „Am promis că nu mai fac niciodată și m-am lepădat”

Manelistul susține că promisiunea făcută în fața lui Dumnezeu îl ține departe de consumul de substanțe interzise.

” De un an și jumătate nu am mai pus mâna pe niciun fel de substanțe. Am promis la Fecioara Maria, la Mânăstirea Ghighiu, de la Ploiești, e lângă mine acolo. Și m-am dus acolo, este o icoană făcătoare de minuni de 400 de ani și vin oameni din toată țara.

Am promis acolo cu mâna pe icoană că nu mai fac așa ceva, în afară că beau și eu, asta e altă treabă. Nu mai fac niciodată, am greșit și eu în trecut și am promis că nu mai fac niciodată și m-am lepădat.

Sunt mult mai bine din toate punctele de vedere”, a mărturisit Tzancă Uraganu în podcast-ul lui Damian Drăghici.

VEZI ȘI CE ÎNĂLȚIME ARE, DE FAPT, TZANCĂ URAGANU. FANII MANELISTULUI AU CREZUT CĂ ESTE MULT MAI SCUND!

Sursă foto:  instagram.com

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!