Ursi romani salvati de britanici

De: Cancan
Publicat: 07/05/2007 | 00:00

Doi ursi, Baby si Ben de la Gradina Zoologica din Buhusi, judetul Bacau, au fost salvati de cititorii „Daily Mail”. Cotidianul a prezentat conditiile mizere in care traiau animalele si a facut apel la cititori ca sa stranga suma necesara pentru transferul ursilor intr-o rezervatie naturala din Muntii Carpati. Induiosati de povestea lui Baby si Ben, care isi duceau viata, de zi cu zi, intr-o cusca de noua metri lungime si cinci metri latime, cititorii englezi au donat 100.000 de euro. Cei doi ursi riscau sa ramana de izbeliste, cand Gradina Zoologica din Buhusi s-a inchis dupa aderarea Romaniei la U.E., pentru ca nu corespundea normelor europene. Acum, Baby si Ben au fost dusi in rezervatia din Carpati unde, dupa 10 saptamani de carantina, vor fi lasati in libertate, alaturi de alti 19 ursi de acolo. Englezii au mai donat 34.000 de euro si pentru salvarea altor animale de la Zoo Buhusi. (K.N.)